More

    Trei sătmăreni prinşi în flagrant la furat de bere

    Un echipaj de jandarmi aflat în misiune de patrulare pe strada Şoimoşeni din municipiul Satu Mare a surprins marţi în flagrant trei persoane despre care există suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea de furt calificat. Astfel, în cursul serii de marţi, doi bărbaţi şi o femeie au fost observaţi de jandarmi în timp ce transportau câteva bagaje voluminoase. La vederea echipajului de jandarmerie cei trei au devenit agitaţi, fapt pentru care au fost opriţi şi legitimaţi. În urma verificărilor efectuate a reieşit că aceştia tocmai au furat mai multe flacoane cu bere din incinta fabricii din apropiere.

    Existând suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea de furt calificat, pe numele celor trei, respectiv Dorina D., în vârstă de 47 de ani, Joszef B., în vârstă de 30 de ani ,şi Dumitru T., în vârstă de 54 de ani, toţi domiciliaţi în judeţul Satu Mare, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, iar cazul a fost sesizat autorităţilor judiciare. (Pavel Prodaniuc )

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE