More

    Balul Primăverii, în stil interbelic

    Sala festivă Esedra din municipiul Satu Mare a găzduit sâmbătă seara un eveniment monden intitulat generic “Balul Primăverii în stil interbelic”. Manifestarea a avut ca temă vestimentaţia anilor 30. Astfel că majoritatea dintre cei peste 250 de participanţi au fost îmbrăcaţi în ton cu tema evenimentului.

    Unul dintre cele mai aşteptate momente din cadrul Balului Primăverii a fost recitalul sătmăreanului Aldo Blaga şi trupa Tsika Sax, evoluţie apreciată de public şi răsplătită cu ropote de aplauze. Tot cu această ocazie a fost organizată şi o prezentare de modă în ton, tema evenimentului, creaţiile vestimentare fiind create de designerii Monica Ştrango, Cristina Păcurar, Alena Ignătescu şi Mihaela Pastor şi prezentate de manechinele de la Gaby Models Satu Mare.

    Evenimentul s-a bucurat de aprecierea celor care au ales să petreacă în acest mod seara zilei de 8 Martie, iar organizatorii promit că vor reveni şi cu alte spectacole tematice de gen.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE