More

    Dezvoltare economică româno-maghiară prin GECT “Poarta Europa”

    GECT

    La iniţiativa directorului GECT “Poarta Europa”, dr. Kresz Tunde Timea, Satu Mare a găzduit ieri conferinţa internaţională intitulată “Dezvoltare economică româno-maghiară pe teritoriul Grupării Europene de Cooperare Transfrontalieră (GECT) Poarta Europa”. Din aceasta fac parte mai multe primării din patru judeţe, Satu Mare şi Bihor (România), respectiv Hajdu-Bihar şi Szabolcs-Szatmar-Bereg (Ungaria).

    Autorităţile locale care formează din 2012 Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială „Poarta Europa” s-au reunit ieri începând cu ora 10.00 pentru a discuta despre iniţiativele de dezvoltare şi direcţiile prioritare majore pentru următoarea perioadă de finanţare de la Uniunea Europeană. În cadrul conferinţei s-a vorbit şi despre posibilităţile de cooperare în domeniul dezvoltării economice şi teritoriale pentru ciclul financiar 2014-2020.

    La conferinţa desfăşurată în sala unui hotel din centrul municipiului Satu Mare au participat reprezentanţi ai Comitetului Regiunilor din Bruxelles, europarlamentari, oficiali ai Ministerului Administraţiei Publice şi Justiţiei din Ungaria, cei ai Ministerului Dezvoltării din România, reprezentanţi ai Central European Service for Cross-Border Initiatives, autorităţi locale şi judeţene din Ungaria, respectiv din ţară. Printre oficialii care au răspuns invitaţiei organizatorilor s-au numărat europarlamentarul Iuliu Winkler, europarlamentarul Deutsch Tamas, deputatul maghiar şi preşedinte al GECT “Poarta Europa”, Taso Laszlo, senatorul UDMR Pataki Csaba, primari şi secretari ai unor unităţi administrativ-teritoriale. La ora actuală, pe graniţa româno-ungară funcţionează trei astfel de grupări de cooperare teritorială.
    Lorena Georgi

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE