More

    Inflaţie de prezidenţiabili independenţi

    Nu este deloc surprinzător faptul că senatorul liberal Ioan Ghişe a decis să demisioneze din PNL. Repetatele sale intervenţii televizate, critice până la virulenţă, erau semnale certe care prefaţau un asemenea deznodământ. El a motivat că demisia sa are la bază fuziunea dintre PNL-PDL. Pe care o consideră inacceptabilă, având în vedere că democrat-liberalii şi-au dovedit slugărnicia bătând din călcâie atunci când au avut puterea, admiţând ca Traian Băsescu să taie pensii şi salarii, spre disperarea şi sărăcirea poporului român. Atitudinea anti-Băsescu a senatorului liberal este, de altminteri, bine cunoscută din perioada în care a organizat şi s-a aflat în fruntea protestelor din jurul Palatului Cotroceni, clamând faptul că referendumul de demitere a preşedintelui a fost unul validat de cetăţenii României şi că prezenţa acestuia în fruntea ţării este ilegitimă.

    O altă nemulţumire care l-a determinat pe Ioan Ghişe să demisioneze din partid este aceea că Klaus Iohannis, care acum doi ani nu era membru PNL, a fost promovat preşedinte al liberalilor şi acum candidat pentru cea mai importantă funcţie în stat, ceea ce, în opinia sa, “este prea mult”.

    Ghişe a mai precizat că va rămâne independent până după alegerile prezidenţiale şi că intenţionează să strângă semnături pentru candidatura sa pentru Preşedinţie. Dar şansele sale de a accede în competiţie sunt reduse şi inexistente de a se califica în turul al doilea al prezidenţialelor.

    Într-o situaţie similară se află acum şi alţi aspiranţi care pot fi consideraţi de pe acum perdanţi siguri, iar ambiţiile lor nu fac decât să fărmiţeze electoratul sau, şi mai grav, să sporească absenteismul. Numărul celor care au contribuit la inflaţia de prezidenţiabili este însă în continuă creştere.

    Duminică, europarlamentarul PDL Monica Macovei a anunţat că doreşte ca şansele ei să fie măsurate în sondajul care va stabili candidatul PNL-PDL. Intenţia ei a fost ignorată în şedinţa Colegiului Director al PDL, Vasile Blaga arătând că partidul are deja un candidat, în persoana lui Cătălin Predoiu, care va intra la măsurătoare în sondaje cu candidatul PNL, Klaus Iohannis. Monica Macovei s-ar putea să ia totuşi în calcul o candidatură independentă, însă una lipsită de şanse, dar suficientă să complice lucrurile. Într-o situaţie asemănătoare se află şi Mihai Răzvan Ungureanu, al cărui partid, Forţa Civică, tocmai a fost absorbit în PDL. Merită subliniat că, în sondaje, Ungureanu este mai bine cotat decât Predoiu, dar Blaga a dat asigurări că Predoiu rămâne candidatul PDL. Astfel, o candidatură independentă a lui Ungureanu se cuvine luată în calcul.

    Nu putem anticipa ce ne rezervă viitorul în privinţa candidaturilor independente, care se pot înmulţi pe parcurs, dar imaturitatea politică a celor ce vor să reprezinte o alternativă la Victor Ponta şi PSD este mai mult decât evidentă. În cunoştinţă de cauză, electoratul ştie cu certitudine ce are de făcut!

    Voicu D. Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE