More

    Gardoş, în echipa etapei

    florin-gardos

    Sătmăreanul Florin Gardoş începe să se impună la Southampton, românul având evoluţii apreciate. Fundaşul în vârstă de 26 de ani profită de plecarea lui Yoshida la Cupa Asiei şi de accidentarea lui Alderweireld şi îşi consolidează locul în prima echipă a lui Koeman. Gardoş a fost integralist în meciul câştigat de Southampton cu Newcastle, scor 2-1, şi chiar dacă a greşit la golul “Coţofenelor” a fost inclus în echipa etapei din Premier League. Cei de la ESPN au ales primul “unsprezece” al rundei cu numărul 22 din campionatul englez, iar Gardoş se află printre cei trei fundaşi aleşi de jurnalişti. Echipa etapei în viziunea ESPN: De Gea – Koscienlny, Gardoş, Ivanovic – Elia, Song, Coquelin, Oscar, Cazorla – Costa, Gayle. “Newcastle nu şi-a creat nicio ocazie importantă de gol şi asta se datorează în mare parte românului. A jucat excelent 90 de minute, dar cineva trebuie să-i spună că e o rezervă. A intrat cu autoritate în primul ‘unsprezece’ şi a arătat asta din nou în meciul cu Newcastle”, notează ESPN. Southampton se află pe locul trei în Premier League, la doar cinci puncte de Manchester City – ocupanta locului secund. Chelsea e lider cu 52 de puncte. Gardoş a jucat 13 meciuri pentru Southampton în acest sezon, în toate competiţiile, în opt dintre acestea fiind titular.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE