More

    Elena Udrea a fost arestată pentru 30 de zile

    udrea catuse

    Elena Udrea, reţinută marţi în dosarul “Microsoft”, a fost arestată preventiv, miercuri seara, de magistraţii Curţii Supreme. Înainte de a intra în sediul instanţei, Udrea a repetat gestul din Parlament din ziua în care s-au votat cererile procurorilor. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost deja contestă. Potrivit unor surse judiciare, propunerea de arestare a fost admisă doar pentru trafic de influenţă, nu şi pentru spălare de bani.

    Judecătorul a dispus ca Elena Udrea să aştepte decizia magistraţilor în sala de judecată. “Elena Udrea a răspuns întrebărilor puse de magistraţi şi de procurori. Aceste acuzaţii sunt simple supoziţii, nu există probe. Din câte am înţeles, doamna Udrea va rămâne în sală să aştepte decizia instanţei”, a spus Marius Striblea, avocatul fostului ministru. Acesta a precizat că Elena Udrea “are încredere în justiţie şi speră ca judecătorul, în ciuda presiunii simţite, să dea o soluţie corectă”. Potrivit avocatului, Elena Udrea nu a făcut niciun denunţ în faţa procurorilor sau în faţa instanţei. Mai mult, Striblea a precizat că fostului ministru i-au fost adresate întrebări legate strict de dosarul “Microsoft”. Totodată, avocatul a menţionat că Elenei Udrea nu i-au fost adresate niciun fel de întrebări referitoare la alţi miniştri.

    Potrivit avocaţilor Elenei Udrea, probele procurorilor împotriva fostului ministru, prezentate în referatul cu propunerea de arestare preventivă, ar fi doar denunţul lui Dinu Pescariu şi un bileţel găsit în locuinţa fostului tenismen pe care sunt specificate iniţialele “E.U” în dreptul cărora este specificată suma de 500.000 de euro.

    Elena Udrea a intrat în sala de judecată în jurul orei 15.30 când a început procesul privind cererea de arestare preventivă a acesteia. Înainte de a intra în sală, Elena Udrea a salutat-o pe Ruxandra Dragomir care se afla pe culoarele Curţii Supreme:”Hei, Ruxi. Ce faci? Te pup!”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE