More

    ATENȚIE!!! Se apropie data până la care pot fi depuse cererile pentru ajutoarele de încălzire!!!

    Primăria municipiului satu Mare le reamintește sătmărenilor că pentru a beneficia de ajutorul la încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie pe întreg sezonul rece 2024/2025 (noiembrie 2024 – martie 2025), solicitările se depun la Direcția de Asistență Socială Satu Mare până în 20 noiembrie 2024. Cererea și declarația pe propria răspundere se pot obține de la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, strada Ilișești nr.4, sau de pe pagina de internet www.dassatumare.ro.

    În ce constau aceste ajutoare

    Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pe perioada sezonului rece, respectiv perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și până la data de 31 martie a anului următor, pentru încălzirea locuinței și pentru un singur sistem de încălzire utilizat și anume:

    –    ajutor pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale;
    –    ajutor pentru încălzirea locuinței cu  energie electrică (se acordă doar consumatorilor vulnerabili care nu dețin altă formă de încălzire precum și consumatorilor vulnerabili care din motive tehnice sau economice au fost debranșați de la furnizarea energiei cu gaze naturale și care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice);
    –    ajutor pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi/petrolieri/(lemne).

    Suplimentul pentru energie se acordă lunar pe tot parcursul anului și inclusiv pe perioada sezonului rece, pentru iluminatul locuinței și susținerea facilităților de gătit și se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate (de ex. Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale – va beneficia de supliment pentru energie la gaze naturale și supliment pentru energie electrică ).

    Cine pot solicita aceste ajutoare

    Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței persoanele singure a căror venit net lunar realizat în luna anterioară depunerii cererii nu depășește suma de 2.053 lei, precum și familiile a căror venit net lunar/ membru de familie realizat în luna anterioară depunerii cererii nu depășește suma de 1.386 lei.

    Ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie se acordă doar pentru o singură locuință și anume locuința aflată în proprietatea sau folosința solicitantului, persoană singură sau familie, locuință situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale solicitantului persoană singură și a tuturor membrilor de familie în cazul familiei.

    Pentru a solicita ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie, persoana singură sau reprezentantul familiei va completa cererea și declarația pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acestuia, bunurile mobile și imobile deținute și sistemul de încălzire utilizat.

    La completarea cererii, titularul are obligația de a menționa corect componența familei, veniturile, precum și bunurile mobile și imobile deținute.

    Cererea și declarația pe propria răspundere va fi depusă de către solicitant însoțită de actele doveditoare care atestă identitatea, veniturile realizate și bunurile deținute.

     

    În ce constau aceste ajutoare

    Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă lunar pe perioada sezonului rece noiembrie – martie și procentual în funcție de venit, astfel:
    –    pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale cuantumul ajutorului poate fi ca nivel maxim 250 lei și 25 lei ca nivel minim;
    –    pentru încălzirea locuinței cu energie electrică cuantumul ajutorului poate fi ca nivel maxim 500 lei și 50 lei ca nivel minim;
    –    pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi/petrolieri (lemne) cuantumul ajutorului poate fi ca nivel maxim 320 lei și 32 lei ca nivel minim.
    Suplimentul  pentru energie se acordă în sumă fixă, lunar, pe toată perioada anului, (noiembrie an curent – octombrie an următor), astfel:
    –    în cuantum de 10 lei / lună pentru consumul de gaze naturale;
    –    în cuantum de 30 lei / lună pentru consumul de energie electrică sau 70 lei / lună în cazul în care energia electrică  este singura sursă utilizată:
    –    în cuantum de 20 lei / lună pentru combustibili solizi/petrolieri (lemne).

    Contravaloarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică și a suplimentului pentru energie la gaze naturale și energie electrică, vor fi evidențiate lunar în facturile emise de către furnizor și vor fi scăzute din totalul valorii de plată.

    Contravaloarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi/petrolieri (lemne) se plătește direct titularului, printr-o singură plată pentru tot sezonul rece, iar contravaloarea suplimentului pentru energie combustibili solizi/ petrolieri(lemne) se va plăti beneficiarului lunar .

    Sumele reprezentând ajutorul pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi/petrolieri (lemne) se vor achita de către Primărie prin Direcția de Asistență Socială la o dată comunicată ulterior.

    Cererea și declarația pe propria răspundere se pot obține de la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, strada Ilișești nr.4 sau de pe pagina de internet www.dassatumare.ro.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE