Doi indivizi ajuns în județul Satu Mare și au vrut să iasă din țară. Au crezut că pot să-i fenteze pe polițiștii de frontieră, însă acum au de dat explicații.
Vineri, 1 noiembrie, în jurul orei 9.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România, un cetățean român în vârstă de 35 de ani. Șoferul, domiciliat pe raza județului Bistrița Năsăud conducea un ansamblu rutier format din autoturism înmatriculat în Marea Britanie și remorcă înmatriculată în România.
La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că permisul de conducere deținut de către cel aflat la volan este necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul cu care s-a prezentat la ieșirea din țară.
Tot vineri, 1 noiembrie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, domiciliat în județul Cluj. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, se afla la volanul unui ansamblu rutier format din autoturism și remorcă, ambele înmatriculate în România.
La fel ca și în cazul anterior și acest conducător auto a prezentat un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul auto cu care intenționa să iasă din România.