Măsurile economice implementate de președintele american Donald Trump ar putea avea consecințe negative asupra României. Banca Națională a României (BNR) avertizează că acestea ar putea duce la scumpiri vizibile în magazine.
Statele Unite ale Americii au anunțat impunerea unor taxe vamale de 25% pentru Canada și Mexic și de 10% pentru China. În cazul în care aceleași taxe ar fi aplicate și Uniunii Europene, impactul ar fi negativ, avertizează BNR!
În acest context, românii ar putea observa o creștere a prețurilor la raft. Asta înseamnă că vor da mai mulți bani pe mâncare și nu numai. Economiștii BNR estimează că taxele vamale impuse pentru anumite produse ar putea determina creșterea prețurilor la alte materii prime, iar astfel, prețurile din magazine ar suferi ajustări.
„Riscuri notabile vin din tendința de extindere a protecționismului comercial, cu potențial impact asupra cotațiilor altor materii prime, precum și asupra prețurilor unor bunuri intermediare și finale”, a transmis BNR.
Donald Trump a menționat că va introduce măsuri similare și pentru Uniunea Europeană, invocând deficitul comercial. De asemenea, președintele american a decis impunerea unor taxe de 25% pe importurile de aluminiu și oțel, măsuri care vor intra în vigoare pe 12 martie și vor afecta companiile din Uniunea Europeană. Pe lângă aceste taxe, BNR avertizează și asupra altor riscuri economice pentru România, inclusiv efectele măsurilor de austeritate adoptate de Guvern și „ordonanța trenuleț”, dar și alte decizii recente ale Executivului.
O altă posibilă cauză a scumpirilor ar putea fi majorarea prețurilor carburantului, având în vedere că transportul de mărfuri din România se realizează, în mare parte, pe cale rutieră.