FOTOGALERIE. Sifonăria Cristal din Satu Mare, sancționată de Protecția Consumatorilor: amenzi drastice și suspendarea activității

FOTOGALERIE. Sifonăria Cristal din Satu Mare, sancționată de Protecția Consumatorilor: amenzi drastice și suspendarea activității
||||||||||

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a efectuat o acțiune de control la sifonăria Cristal SRL, ca urmare a unei sesizări depuse de un consumator nemulțumit. Verificările au vizat respectarea normelor legale privind prestarea serviciilor și condițiile de igienă în unitate.

Constatările comisarilor au scos la iveală o serie de deficiențe grave, care au condus la aplicarea unei amenzi de 8.000 de lei și la dispunerea măsurii de oprire temporară a activității până la remedierea problemelor.

Printre principalele nereguli identificate se numără:
🔴 Lipsa igienizării corespunzătoare a spațiului de lucru;
🔴 Suporturile pentru sifoanele umplute, afectate de rugină;
🔴 Tija și robinetul de umplere, corodate;
🔴 Depozitarea necorespunzătoare a recipientelor goale, care erau murdare, prăfuite și prezentau capace ruginite.

CJPC Satu Mare subliniază că siguranța consumatorilor este o prioritate și îndeamnă cetățenii să sesizeze orice nereguli întâlnite în unitățile de prestare a serviciilor. Operatorul economic sancționat are obligația de a remedia deficiențele constatate pentru a putea relua activitatea.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te