More

    Patronatele și sindicatele chemate la raport

    dialog-social-

    La Instituţia Prefectului Județului Sălaj a avut loc azi, 21 noiembrie 2013, şedinţa lunară a comisiei judeţene de dialog social pentru patronate şi sindicate, care a avut ca punct pe ordinea de zi analiza revendicărilor care au stat la baza acţiunilor sindicale din sistemul sanitar.

    În acest context, Chelement Hodiş, preşedintele sindicatului Sanitas Sălaj, a prezentat revendicările comune ale organizaţiilor membre ale Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate, după cum urmează: minim 6% din PIB, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul sanitar public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi precum şi consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
    Chelement Hodiș a mai făcut câteva precizări privind cadrul legal pentru organizarea unei greve. În conformitate cu prevederile legale, pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă, angajaţii nu pot declanşa un conflict colectiv de muncă. Este cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Spitalului de Boli Cronice Crasna şi a Spitalului Orăşenesc Jibou. Având în vedere acest fapt, declanşarea unei greve poate fi considerată ilegală, fapt ce poate obliga organizatorii şi angajaţii participanţi la plata de despăgubiri.
    Astfel, Sindicatul Sanitas Sălaj, poate declanşa în conformitate cu legislaţia în vigoare, grevă de solidaritate de o zi, în cazul în care un sindicat din ţară  declanşează o grevă care să respecte toate condiţiile prevăzute de lege.
    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE