Potrivit celor relatate de publicaţia Ziar de Cluj, complicele ţeparului sătmărean Răzvan Micul, reținut de polițiștii din Buzău, este chiar bunul său amic Sergiu Băbășan. Politicianul sătmărean s-a dat în fața mai multor primari din Buzău drept reprezentant al Corpului de Control al Guvernului, iar după ce i-a amenințat le-a cerut să încheie contracte cu firma asociatului său, Răzvan Micul, pentru implementarea unui așa-zis sistem informatic unitar de recuperare a creanţelor bugetare, în care se prevedea plata a 600 de dolari anual pentru aceste servicii. Sătmăreanul Răzvan Micul a fost eliberat vineri sub control judiciar, alături de cei doi complici, potrivit unor surse IPJ Buzău, citate de Ziar de Cluj. Conform sursei citate, cei doi escroci cu care Răzvan Micul a ameninţat și escrocat mai mulți primari din Buzău sunt un avocat, Adrian Pascale, și politicianul Sergiu Băbășan din Satu Mare. Contactat telefonic, avocatul Adrian Pascale nu a dorit să răspundă la întrebările jurnaliștilor de la Ziar de Cluj.
Cei trei “agenţi guvernamentali”
Răzvan Micul a fost săltat de polițiștii din Buzău, după ce s-a dat inspector al Corpului de Control al Guvernului și a amenințat mai mulți primari. Răzvan Micul a fost prins în flagrant și, alături de cei doi complici, Sergiu Băbăşan, respectiv avocatul Adrian Pascale, a încercat să fugă cu mașina sa, însă a fost dat în urmărire și a fost reținut miercuri seara.
Potrivit polițiștilor buzoieni, în luna ianuarie, Răzvan Micul, Sergiu Băbăşan şi Adrian Pascale ar fi contactat telefonic reprezentanţii mai multor instituţii publice de pe raza judeţului Buzău şi s-ar fi prezentat ca funcţionari publici cu atribuţii de control, spunându-le că vor fi controlaţi şi ajutaţi pentru implementarea unui program pentru recuperarea mai bună a creanţelor bugetare. Ulterior, bărbaţii s-ar fi prezentat la sediile instituţiilor şi ar fi purtat discuţii cu reprezentanţii acestora, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei.
Polițiștii au întocmit dosare penale pe numele celor trei escroci, care au fost eliberaţi sub control judiciar.
Micul s-a dat agent guvernamental şi în Cluj
Scandalul legat de firma Programul pentru Eficienţă Fiscală şi Disciplină Bugetară SRL din Bucureşti a izbucnit în judeţul Cluj, după ce nouă primari au reclamat la Instituţia Prefectului Cluj modul ordinar în care au fost ţepuiţi de Răzvan Micul şi complicii acestuia, care s-au dat agenţi guvernamentali.
Primarii din comunele Iclod, Corneşti, Bonţida, Borşa, Jucu, Aluniş, Bobâlna, Vultureni, Dăbâca au fost contactaţi telefonic, cu număr ascuns, de către o persoană care pretindea că sună din partea Guvernului României, de la Ministerul de Finanţe, din cadrul “Programul de eficienţă fiscală şi disciplină bugetară” şi care îi anunţa pe primari că a doua zi urmează să fie efectuat un control din partea “Programului de eficienţă fiscală şi disciplină bugetară” referitor la modalitatea de colectare a debitelor, arată publicaţia Ziar de Cluj.
Cu aroganţă, primarii erau luaţi la trei păzeşte şi certaţi de către falşii reprezentanţi guvernamentali despre modul de colectare a creanţelor bugetare de către angajaţii primăriilor. Proferând ameninţări despre sesizări ale Curţii de Conturi pe care escrocii ar fi urmat să le facă, ameninţând cu închisoarea sau cu plângeri penale împotriva primarilor, ţeparii le băgau sub nas acestora un proces-verbal de implementare a programului de eficienţă fiscală şi disciplină bugetară.
Poliţia sătmăreană, neinteresată de ţepari
În cadrul unui adevărat serial de anchete, Gazeta de Nord-Vest a reuşit să creioneze metodele prin care gruparea sătmărenilor Sergiu Băbăşan şi Răzvan Micul a prejudiciat bugetul de stat, dar şi sute de primării din întreaga ţară. Cei doi sătmăreni n-au avut niciun fel de scrupule în a scăpa de datoriile la bugetul de stat, cesionându-le unor firme de tip off-shore. De asemenea, cei doi sătmăreni n-au avut niciun fel de scrupule când au înşelat sute de primari din ţară, ba dându-se agenţi guvernamentali, ba reprezentanţi ai unor consilii judeţene. Când aceste metode n-au dat roade, au apelat chiar şi la tinere sexy pentru a distrage atenţia primarilor de la clauzele oneroase, trecute în contract cu litere extrem de mici. De asemenea, cei doi n-au avut scrupule nici atunci când au solicitat penalităţi de întârziere de 1% pe zi, mai mari decât cele solicitate de cei mai veroşi cămătari.
Deşi au existat mai multe primării din judeţul nostru înşelate de cuplul Micul- Băbăşan, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare nu s-a arătat interesat de dezvăluirile prezentate de Gazeta de Nord-Vest. Rezultă că escrocheriile comise de Micul şi Băbăşan ori nu i-au interesat pe poliţiştii sătmăreni, ori cei doi ţepari se bucură de protecţii. Acest dezinteres dubios ar putea constitui un motiv serios pentru demiterea conducerii interimare a IPJ Satu Mare.
Szasz Lorand