Două săptămâni de pauză au fost suficiente pentru ca la CSM Olimpia Satu Mare să înceapă o nouă etapă. Venirea lui Robert Ilyeș pe banca tehnică a schimbat programul și, mai ales, modul de lucru al echipei, noul „principal” profitând de întreruperea campionatului pentru a analiza lotul, a testa jucătorii și a pune în practică primele sale idei.
Sătmărenii revin în campionat sâmbătă, în etapa a 9-a a Ligii a II-a, cu un meci dificil în compania lui CS Dinamo București. Partida se va disputa la Buftea, „câinii” alegând această variantă datorită condițiilor mai bune de joc și, în special, a suprafeței de joc.
Pentru Robert Ilyeș, duelul cu Dinamo reprezintă primul test oficial după preluarea echipei. Un examen important pentru un antrenor care știe foarte bine situația în care a ajuns la Satu Mare și care are ca obiectiv principal salvarea de la retrogradare.
Două antrenamente pe zi și două amicale pentru noul staff
Ilyeș a avut la dispoziție o perioadă intensă de pregătire. Programul a inclus câte două antrenamente pe zi, dar și două partide amicale care i-au permis noului antrenor să vadă la lucru întregul lot.
Primul test s-a încheiat cu o victorie categorică, 5-1 cu Recolta Dorolț, după care CSM Olimpia a întâlnit formația CFR Cluj, într-o partidă încheiată cu scorul de 1-2. Evoluția din meciul cu echipa clujeană a fost apreciată atât de conducere, cât și de stafful tehnic.
Pentru Ilyeș, aceste jocuri au fost mai puțin despre rezultate și mai mult despre ceea ce poate oferi fiecare fotbalist.
Antrenorul sătmărenilor a început să-și contureze o imagine clară asupra lotului: cine poate duce ritmul unui meci de Liga a II-a, cine poate fi titular, cine poate reprezenta o soluție de pe banca de rezerve și unde mai există lucruri de pus la punct.
Robert Ilyeș: „Sunt mulțumit de lotul de jucători”
Noul tehnician nu intenționează să facă modificări importante în lot până la pauza de iarnă. Ilyeș consideră că, în acest moment, este mai important să lucreze cu jucătorii pe care îi are la dispoziție și să îi aducă la nivelul fizic și tactic dorit.
„Sunt încrezător pentru că am experimentat anumite lucruri în această perioadă. Am jucat și două meciuri amicale, care au reflectat ceea ce vrem să jucăm.
Lucrez la capacitate maximă, mă bucur că antrenorul secund și preparatorul fizic, cu care am lucrat la Csikszereda, sunt alături de mine. Sper ca împreună cu ei, precum și cu cei doi antrenori de portari și un antrenor secund care au rămas la echipă, să urmăm o direcție bună și să avem succes”, a declarat Robert Ilyeș.
Tehnicianul este mulțumit de ceea ce a găsit la Satu Mare și exclude, cel puțin până în pauza de iarnă, schimbările în lot.
„Sunt mulțumit de lotul de jucători, cu siguranță nu vor exista schimbări până la pauza de iarnă. (...) Prefer să lucrez cu jucători care au o condiție fizică bună. Am evaluat deja bine echipa, cred că sunt într-o formă bună atât din punct de vedere tactic, cât și mental”, a mai spus Ilyeș, conform Szekely Sport.
Accent pe condiția fizică
Unul dintre aspectele asupra căruia noul staff insistă este pregătirea fizică. Robert Ilyeș vrea ca echipa să poată menține intensitatea pe durata celor 90 de minute, indiferent de adversar sau de situația de pe tabela de marcaj.
Pentru CSM Olimpia urmează însă o perioadă în care rezultatele vor conta enorm. Sătmărenii trebuie să adune puncte pentru a se îndepărta de zona periculoasă a clasamentului, iar primul test vine împotriva unei formații cu nume și tradiție în fotbalul românesc.
CS Dinamo București – CSM Olimpia Satu Mare se joacă sâmbătă, la Buftea, în etapa a 9-a a sezonului regular.
Va fi primul răspuns oficial oferit de echipa lui Robert Ilyeș după schimbarea de pe banca tehnică.
Liga a II-a revine cu etapa a 9-a
După două weekenduri de pauză, campionatul Ligii a II-a se reia în acest sfârșit de săptămână cu etapa a 9-a. Runda începe joi, 8 octombrie, și se încheie duminică, 11 octombrie.
Etapa programează 11 partide, iar patru dintre acestea vor fi transmise în direct la nivel național.
Joi, 8 octombrie
Ora 18:00
- Știința Poli Timișoara – Steaua București ................
Sâmbătă, 10 octombrie
Ora 11:00
- Chindia Târgoviște – Concordia Chiajna – TV
- Cetatea Suceava – CSC Dumbrăvița
- CS Dinamo București – CSM Olimpia Satu Mare
- Metaloglobus – SC Popești-Leordeni
- CS Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea
- Metalul Buzău – AFC ASA Târgu Mureș
- CSC Șelimbăr – Unirea Slobozia
Ora 13:00
- ACSM Reșița – CSM Slatina – TV
Duminică, 11 octombrie
Ora 11:00
- CS Afumați – CSL Ștefăneștii de Jos
Ora 15:45
- FC Bihor Oradea – FC Bacău – TV






















