21 February 2019
Festivalul Berii Artizanale

Şezătoare înainte de lăsatu’ secului în Țara Oașului

Filed under: Locale |

sezatoare

În fiecare an, la lăsatu’ secului, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş organizează o şezătoare oşenească la care iau parte tinerii din Ansamblul Folcloric “Oaşul” Negreşti-Oaş, coordonaţi de Maria Tripon, alături de tezaurul uman viu Floare Finta, luminătorul satului Floare Hotca şi creatori populari locali. În acest an, şezătoarea s-a desfășurat vineri seara la Casa șezătorilor din cadrul Muzeului Țării Oașului, la eveniment participând reprezentanţi a două comunităţi distincte din judeţul Satu Mare: oşenii din Negreşti-Oaş şi moţii din Marna, dar şi studenţi ai Facultăţii de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, însoţiţi de prodecanul Delia Suiogan. Totodată, însoţită de primarul oraşului Negreşti-Oaş, la sezătoare a fost prezentă şi o delegaţie a Parlamentului European, condusă de vicepreşedintele Ioan Mircea Paşcu.

Tradiţii împărtăşite
Şezătoarea a debutat cu un moment coregrafic prezentat la Ciuperca de danţ din incinta Muzeului în aer liber din Negreşti-Oaş de membrii Ansamblului Folcloric “Oaşul” şi de membrii Ansamblului Folcloric al Facultăţii de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare. Apoi s-a intrat în incinta casei de şezători din cadrul Muzeului, unde participanţii au fost întâmpinaţi de gazda şezătorii, Maria Tripon, alături de tezaurul uman viu Floare Finta, luminătorul satului Floare Hotca.

Spre deosebire de alţi ani, la ediţia din acest an a şezătorii de la Negreşti-Oaş, pe lângă gazde, au mai fost prezenţi moţii din Marna, precum şi studenţii Facultăţii de litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare. Organizatorul principal al acestui eveniment, directorul Casei Orăşeneşti de Cultură Negreşti-Oaş, Natalia Lazăr, a arătat că prin această şezătoare se urmăreşte păstrarea tradiţiilor populare din zona Oaşului. “După cum se ştie, un important obiectiv al instituţiei noastre îl constituie conservarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial al Ţării Oaşului, deoarece avem şansa de a trăi într-un spaţiu cu un bogat potenţial etnofolcloric. Prin această activitate culturală se doreşte menţinerea vie a tradiţiei, dar şi promovarea creatorilor populari şi a artiştilor din Ţara Oaşului, respectiv transmiterea tuturor acestor valori şi actualelor generaţii de oşeni”, a precizat Natalia Lazăr. Gazda şezătorii, Maria Tripon, s-a arătat bucuroasă de oaspeţii veniţi din Marna şi de la Baia Mare. “Ne bucurăm că azi îi avem oaspeţi pe prietenii noştri, moţii din Marna, dar şi pe studenţii de la Baia Mare. Am reuşit să ne împărtăşim unii altora din tradiţiile noastre populare şi am avut o întâlnire deosebită, mai ales pentru cei mai tineri”, a mai spus Maria Tripon.

În cadrul şezătorii s-a realizat o legătură între generaţiile de participanţi, tinerii fiind receptivi la sfaturile şi modelele oferite de cei mai vârstnici. În şezătoare s-au desfăşurat munci specifice tradiţionale precum torsul cânepei şi al lânii, răştietul firului de cânepă, depănatul lânii, făcutul iţelor pe lopată, completate de îndeletniciri mai actuale: realizarea zgărzilor, zgărdanelor şi a altor podoabe populare. Atmosfera este întreţinută cu ţâpurituri specifice zonei, vorbe de duh sau ghicitori.

Oaspeţi de onoare
Şezătoarea de la Negreşti-Oaş a fost onorată de prezenţa unei delegaţii a Parlamentului European de la Bruxelles condusă de vicepreşedintele PE, Ioan Mircea Pașcu, și de europarlamentarul Adrian Severin. “Am venit la Negreşti-Oaş cu o parte dintre prietenii noştri din Parlamentul Europei şi mă bucur că am avut ocazia să le arăt o parte dintre obiceiurile şi tradiţiile din zona Oaşului. Oaspeţii noştri străini s-au arătat încântaţi de ceea ce au văzut aici şi au promis că vor reveni de câte ori vor avea ocazia. Mai mult decât atât, vor promova această zonă şi în ţările de unde provin aceştia”, a precizat Ioan Mircea Paşcu.

Alături de europarlamentari, la şezătoarea de la Negreşti-Oaş a venit şi primarul Aurelia Fedorca. “Ne bucurăm că putem organiza astfel de evenimente prin care încercăm cu toţii să păstrăm tradiţiile populare. Şezătoarea de la Negreşti-Oaş este şi un bun prilej de a le insufla celor mai tineri valoarea acestor tradiţii şi obiceiuri”, a precizat şi edilul şef, Aurelia Fedorca.

Participanţii la şezătoare au mai oferit, tot la ciupercă, încă un moment coregrafic în cinstea oaspeţilor de la Parlamentul European, după care evenimentul a luat sfârşit cu o masă tradiţională oşenească, de la care nu au lipsit celebrele boace din Oaş.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *