În mod surprinzător, nu cu mult înaintea aniversării a 97 de ani de la Marea Unire din 1918, istoricul Lucian Boia a publicat la editura Humanitas lucrarea “Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”.
Cei care s-au încumetat sau se vor încumeta să citească acest volum au avut sau vor avea prilejul să se confrunte cu opinia conform căreia în 1918 românii transilvăneni îşi doreau nu mai mult decât rămânerea în interiorul monarhiei habsburgice reformate. Altfel spus, în opinia istoricului bucureştean, mişcarea naţională a românilor din Transilvania nu a acţionat în sensul unirii cu România, ci strict în vederea restaurării autonomiei Transilvaniei şi a obţinerii deplinei egalităţi de drepturi în interiorul Ungariei. De asemenea, în aceeaşi opinie, în perspectiva Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi a deciziei luate atunci şi acolo, n-au fost consultate minorităţile (maghiarii, germanii etc) şi că, dacă s-ar fi organizat referendum, unirea nu s-ar fi făcut în unanimitate.
Pe bună dreptate şi cu argumente pertinente, academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, a reacţionat vehement în cadrul unui amplu interviu, faţă de afirmaţiile false şi jignitoare ale lui Lucian Boia. Mai întâi pentru că istoricul de la Bucureşti confundă intenţionat partea cu întregul, transformă minoritatea în majoritate şi face din anumite voci izolate opinie publică. La fel, apoi, titratul academician în istorie de la Cluj argumentează faptul că liderii minorităţilor din Transilvania erau atunci ostili unirii, fapt pe care l-au declarat răspicat. Ungurii, saşii şi secuii erau percepuţi de transilvăneni drept asupritori care-i consideră “slugi şi supuşi”. Ar fi fost absurd ca stăpânii, tocmai ei, să fie consultaţi dacă sunt de acord să ofere libertatea, căreia, în final, Unirii de la 1918 i s-a opus doar minoritatea maghiară.
Ca o concluzie, dincolo de dorinţa lui Lucian Boia şi a altor asemeni lui de câştig facil şi de posibilă admiraţie din partea unui public neavizat dar pătimaş, pe nedrept, există o singură variantă a realităţii istorice. Aceea că la 1918, la Alba Iulia, s-a împlinit voinţa majorităţii populaţiei româneşti, ca ideal măreţ cu care ne mândrim acum şi care va rămâne moştenire de-a pururi generaţiilor viitoare.
Voicu D.Rusu