More

    Marian Neacșu se va ocupa de alegerea noului lider PSD Satu Mare

    61777194

    Comitetul Executiv Național al PSD, întrunit joi, la Târgoviște, a decis numirea de lideri interimari în fruntea unor organizații, în urma rezultatelor de la alegerilor locale. În ceea ce priveşte judeţul Satu Mare, Liviu Dragnea a mărturisit că vor urma alegeri pentru președinția PSD, la nivel județean.

    “La Satu Mare vor urma alegeri în conferință județeană în perioada următoare“, a spus Liviu Dragnea.

    Astfel, vineri, în data de 15 iulie, la Satu Mare va avea loc conferința județeană în ceea ce privește numirea unui nou lider la conducerea PSD. De această ședință se va ocupa, personal, secretarul general al PSD, Marian Neacșu. Acesta este deputat în Parlamentul României din partea Partidului Social Democrat, dar și secretar general al partidului.

    Având în vedere rezultatele slabe obținute la alegerile locale, și nu numai, în Comitetul Executiv Național al PSD, șase președinți de organizații județene din țară au rămas fără funcțiile de conducere. Astfel, Octavian Petric a pierdut funcția de președinte, deşi încă nu s-a numit un alt interimar în locul său.

    Octavian Petric a devenit președinte al organizației județene a PSD în februarie 2016, unde a rămas la conducere până în luna iunie 2016. Acesta a spus de multe ori că rezultatele de la localele din iunie sunt bune, însă cifrele, respectiv pierderea municipiului Satu Mare și orașul Tășnad, plus mai multe comune, arată altfel. Primarii PSD din judeţ sunt total nemulţumiţi de stilul de conducere şi negocierile purtate de Petric. Reamintim că la Satu Mare PSD a pierdut funcţia de viceprimar dar şi cea de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean. O parte dintre primari au luat atitudine chiar şi pe site-uri de socializare cerând demisia fostului preşedinte Petric.

    Bătălia pentru scaunul de lider al PSD la nivel județean este strânsă, mai multe persoane fiind pe lista posibililor viitori președinți.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE