More

    Povestea Laurei Bretan, fata de 13 ani care a câștigat Românii au talent

    Laura-Bretan

    Are doar 13 ani dar cântă precum o adevărată soprană profesionistă. Laura Bretan a uimit o țară întreagă cu vocea ei și a convins pe toată lumea că merită marele trofeu „Românii au talent”. Câștigătoarea celui de-al șaselea sezon a plecat acasă cu 120.000 de euro. Tânăra este de origine română, dar s-a născut în Statele Unite ale Americii şi locuieşte în Chicago. Ea a fost îndemnată să participe la ”Românii au talent” de către bunicul ei, care a murit în urmă cu un an. Laura Bretan a câștigat aseară marele premiu la super show-ul Românii au Talent. Fata de 13 ani cu o voce de aur a emoționat o țară întreagă atunci când a interpretat o arie din opera ”Tosca” de Giacomo Puccini.

    Tânăra va concura direct şi în semifinala „America’s Got Talent”, după ce a impresionat juriul la debutul sezonului 11 al emisiunii de televiziune, care a avut loc marţi seară.

    ”Am emoţii, am văzut mulţi oameni foarte talentaţi aici”, a spus tânăra pe scena „America’s Got Talent”, înainte de a cânta aria ”Nessun Dorma”, compusă de Giacomo Puccini.”Te-ai născut cu aşa un dar, incredibil”, a spus topmodelul Heidi Klum, unul dintre juraţi, după încheierea momentului Laurei Bretan.

    La rândul său, producătorul de televiziune Simon Cowell a mărturisit că, după emoţiile afişate de Laura Bretan înaintea interpretării ariei, nu credea că ea poate vorbi.

    ”A fost ireal. Nu m-am gândit că poţi vorbi, dar să cânţi aşa… Nu am auzit aşa ceva în toţi anii în care am participat la acest show. A fost de necrezut. Ce face momentul cu adevărat deosebit este faptul că eşti o persoană atât de drăguţă, de modestă, fără să ai idee cât de incredibilă eşti”, a mai spus Simon Cowell.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE