More

    Catrinel Raţ revine, oficial, la Olimpia

    Consiliul-Local2

    În şedinţa de ieri a Consiliului Local a fost discutată şi situaţia de la echipa fanion a judeţului, Olimpia Satu Mare.

    Astfel din partea noului Consiliu Local au fost desemnate persoane noi care să facă parte din AGA şi din Consiliul de Administraţie.

    Fără niciun vot împotrivă, proiectul de hotărâre privind schimbările de la Olimpia a fost adoptat. Novak Levente e reprezentantul Consiliului Local în AGA iar Catrinel Raţ, Magyar Lorand şi Ciprian Bretan vor face parte din Consiliul de Administraţie.

    Catrinel Raţ revine practic de acum oficial la club după ce şi în urmă cu un an i se propusese verbal o colaborare…

    Există chiar posibilitatea ca la prima şedinţă , Catrinel Raţ să fie numit preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Olimpia iar de luna viitoare să avem schimbări şi la nivel de executiv.

    Interesante sunt şi obiectivele pe care noii membri ai CA şi le-au propus:
    -Sarbatorirea in cursul anului curent (cel mai tarziu de Craciun) a implinirii a 95 de ani de fotbal in Satu Mare
    -Organizarea unui amical cu o echipa de top cu intrarea exclusiv pe baza de abonament pentru refidelizarea spectatorilor. Tombola pentru acestia .
    -Infiintarea unui SRL pentru a putea desfasura activitati care nu intra in domeniul asociatiei sportive.
    -Infiintarea la stadion si online a unui magazin de prezentare cu materiale promotionale specifice echipelor de fotbal.
    -Imbunatatirea conditiilor de la stadion: sursa de apa potabila, amenajarea unor toalete decente, comercializarea de produse alimentare si bauturi racoritoare la un pret decent.
    -Amplasarea de turnicheti simpli cu cititor de cod de bare (in genul celor de la metroul bucurestean) si deschiderea mai multor intrari/iesiri.
    -Discutii cu institutiile competente pentru relaxarea conditiilor de intrare in stadion.
    -Negocierea cu Transurban a gratuitatii transportului in comun cu o ora inaintea si o ora dupa terminarea meciului pentru liniile de autobuz care ajung in apropierea stadionului.
    -Infiintarea intr-un sector separat a Tribunei copiilor unde parintii insotiti de copii sa aiba acces gratuit. Organizarea in acest sector de activitati specifice copiilor cu ajutorul unor animatori.
    -Declararea site-ului www.fcolimpia.ro site oficial al clubului.
    -Incercarea obtinerii numelui FC Olimpia Satu Mare (fara nicio alta componenta)
    -Publicarea lunara, online, a unui raport detaliat de venituri si cheltuieli, a actiunilor si a strategiilor din club, pentru o transparenta totala in ceea ce priveste activitatea clubului.
    – Organizarea si publicarea imediata a rezultatelor unui audit (de preferat din exterior) care sa arate situatia reala a clubului in acest moment.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE