More

    Maltratată la 12 ani, a fugit de acasă

    fetita-maltratata

    Actrița Anca Similar împreună cu vecina acesteia, Felicia Silaghi, au găsit în noaptea de joi spre vineri o fetiță de doar 12 ani dormind pe o saltea în spatele autogării. Neputând trece cu indiferență pe lângă ea, cele două au trezit fetița și au întrebat-o cum a ajuns în acea stare. Copila a mărturisit că este bătută acasă, astfel că a ales să doarmă în autogară, sub cerul liber. Felicia Silaghi a spus că fetița avea pe corp semne de violență, iar la picior o rană, motiv pentru care acestea au ales să o dezinfecteze, iar apoi să o panseze în locul rănit.

    ”Personal m-am dus cu ea la UPU, iar la toaletă am văzut mai multe vânătăi pe coapsa dreaptă, în zona inghinală. Imediat fetița mi-a arătat și spatele care avea urme de lovituri. Fata mi-a spus că loviturile au fost provocate de tatăl ei, care a bătut-o cu cheile și coada de la mătură. Când am ieșit afară am anunțat personalul medical pentru a-i face chiar și un control ginecologic, pentru că e posibil ca fata să fi fost abuzată sexual, având în vedere urmele de pe coapsa ei”, a spus Felicia Lucia Silaghi.

    După ce au identificat părinții copilei, echipajul de poliție i-a găsit pe aceștia pe strada Vulturului, din municipiul Satu Mare. Ajunsă la spital, Felicia Silaghi a fost scoasă din încăperea în care se desfășura examenul clinic. Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare a declarat că fata a fugit de acasă, iar mama fetiței a fost amendată cu 100 de lei pentru nesupravegherea minorului. Totodată, aceasta a mai declarat că UPU Satu Mare nu a eliberat vreun certificat medical prin care să se probeze juridic vreun abuz asupra fetei.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Satu Mare, Constantin Demian, fata este sănătoasă din punct de vedere clinic și a rămas pe secția Pediatrie din cadrul UPU sub supraveghere medicală, până vineri la ora 09:00.

    În momentul de față nu se știe nimic despre starea fetiței. Este o situație care s-a încheiat prea repede și cu prea mare ușurință. Dacă viața unui copil nevinovat valorează o simplă amendă de 100 de lei, probabil că între oameni nu mai există compasiune. Pentru indiferență și lipsă de compasiune vor mai plăti, cu siguranță, și alți copii, pe care îi vom vedea, din păcate, în alte locuri, pe alte saltele…

    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE