More

    Dîncu: Vă provoc să lansăm un proiect cu 100 de măsuri de simplificare a administrației locale

    Vasile Dancu

    Vicepremierul Vasile Dîncu i-a îndemnat luni pe participanții la Forumul Administrației Publice Locale să se implice, prin propuneri, într-un proiect de simplificare administrativă, care ar urma să fie lansat în luna septembrie.

    “Vrem să simplificăm cât mai mult. Am luptat, de la începutul guvernării noastre, să simplificăm cât mai mult administrația, pentru că simplificând administrația simplificăm și viața oamenilor. Am făcut un prim efort: ați văzut ultimele ordonanțe de urgență sau proiecte de lege legate de simplificare. Sper că în septembrie, cu ajutorul dvs — vă provoc să lansăm un proiect de 100 de măsuri de simplificare administrativă în ceea ce privește administrația locală. Putem să găsim. Am colecționat deja foarte multe din cererile dvs și le vom transforma în elemente de simplificare administrativă. Cred că aici putem să facem foarte mult pentru oameni și să schimbăm ceva acolo unde nu există în acest moment destul pragmatism”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în debutul forumului desfășurat la Palatul Parlamentului.

    El a menționat că o parte din problemele enunțate în cadrul lucrărilor forumului urmează să fie rezolvate prin proiectul unui nou cod administrativ și proiectul unui nou cod de procedură administrativă.

    Vasile Dîncu a menționat că în cadrul forumului vor fi lansate proiecte de legi și proiecte de ordonanță, precizând totodată că majoritatea cererilor președintelui Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, legate de statutul primarului, competențele acestuia și incompatibilități sunt rezolvabile.

    Totodată Dîncu a avansat ideea unor centre de dezvoltare zonale. El a admis, de asemenea, că există un deficit de expertiză, precum și un deficit de personal în administrația locală.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE