More

    Mircea Govor aduce „Politica sătmăreană” la Nord Vest TV

    politica-satmareana

    “Politica sătmăreană”, aşa se numeşte emisiunea care se va difuza în exclusivitate pe Nord Vest TV. Mircea Govor, unul dintre cei mai experimentaţi oameni politici ai judeţului Satu Mare, va modera o emisiune în care va dezbate diverse teme politice de actualitate.

    „Va fi o emisiune în premieră pentru judeţul Satu Mare, în care telespectatorii Nord Vest TV vor vedea un alt mod de a face emisiuni politice. Va fi o emisiune politică între un om politic, cu experienţă de 17 ani, şi invitaţii care vor fi tot oameni politici şi oameni din administraţie. Vreau ca după atâţia ani de experienţă, atât în politică, cât şi în administraţie sau afaceri, să dezvoltăm discuţii despre tot ceea ce se întâmplă în judeţul Satu Mare. Vor fi discuţii mult mai ample, mult mai diversificate şi la subiect. În cadrul tuturor emisiunilor, vom fi oameni care ne pricepem la politică, oameni care ştim ce înseamnă politica şi ştim ce se poate face într-un judeţ ca şi Satu Mare”, a spus Mircea Govor, moderatorul emisiunii.

    Din experienţa pe care o are în viaţa politică şi prin faptul că a adus o mare dezvoltare pentru judeţul Satu Mare, din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Govor este conştient de faptul că, prin politică, se pot face multe lucruri bune atât pentru cetăţeni, cât şi pentru judeţ.

    “Într-o ţară democrată, cum este România, politicul este cel care face legile în parlament şi cel care ar trebui să se implice în bunul mers al lucrurilor în societate. La noi în judeţ, toţi politicienii, actuali sau foşti, trebuie să contribuie cu cât mai multe idei şi cât mai multă diversitate în a prezenta publicului larg ceea ce poate să facă omul politic”, a mai adăugat Mircea Govor.

    Totodată, acesta a mai mărturisit faptul că îşi doreşte ca toţi cetăţenii să fie la curent cu tot ceea ce se petrece în judeţ, dar şi cu tot ceea ce trebuie să facă oamenii politici şi cei din administraţie pentru judeţul Satu Mare.

    “Va fi, probabil, un pic mai dificil pentru cei care vor veni în emisiune, deoarece, în legătură cu ceea ce eu cunosc şi ceea ce ar trebui ei să prezinte publicului larg, poate voi fi puţin critic fiindcă eu cunosc bine domeniile în care am activat. Cu cât emisiunile vor fi mai consistente, cu atât telespectatorii se vor bucura să vadă altceva la o emisiune politică”, a mai spus Mircea Govor, realizatorul emisiunii.

    Emisiunea va fi difuzată, în direct,de luni până vineri între orele 19.00-20.00, iar în reluare zilnic începând cu ora 12.00. Emisiunea “Best of”, de pe parcursul săptămânii, va fi difuzată duminica de la ora 19.00.

    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE