More

    Mani Gyenes încheie cu bine și a 13-a aventură!

    mani

    Mani Gyenes rămâne omul recordurilor la Red Bull Romaniacs. Sătmăreanul a încheiat cu bine și anul acesta raliul de hard enduro și rămâne singurul rider din lume care a participat și a terminat cu bine toate cele 13 ediții.

    Mani a terminat pe locul 12 la clasa Silver . A avut din păcate ceva probleme la motor și era la un pas să abandoneze în ziua a 3-a. Mani a recunoscut încă de la plecare că nu și-a propus anul acesta decât să termine cu bine cursa deoarece nu a avut timp să se antreneze pentru hard enduro.

    Jarvis rămâne numărul 1
    Pilotul britanic Graham Jarvis a câștigat pentru a cincea oară raliul hard enduro Red Bull Romaniacs, încheiat sâmbătă, la Sibiu.

    ”Cred că a fost cea mai ‘sigură’ ediție de Red Bull Romaniacs pentru mine”, a spus la finalul cursei Jarvis.
    Spaniolul Alfredo Gomez și sud-africanul Wade Young au completat podiumul celui mai dur raliu de hard enduro din lume.

    În ierarhia generală, Jarvis a fost urmat de Gomez Cantero, la 35 min 28 sec, și de Young, la 40 min 34 sec, în timp ce Kovacs a încheiat pe 10, la 20 h 54 min 16 sec.

    La clasa silver s-a impus tot un britanic,Andrew Noakley (Vectra Racing Silver), care a câștigat și etapa finală, în 5 h 05 min 51 sec, urmat de românul Alexandru Dumitrescu (Viking Pruszynski), la 05 min 59 sec, de neozeelandezii Hamish Macdonald (MCD Edits), la 10 min 44 sec, Angus Macdonald (MCD Edits), la 12 min 03 sec, și sătmăreanul Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team), la 15 min 37 sec.

    La general, Noakley a fost urmat de Angus Macdonald, la 41 min 41 sec, Hamish Macdonald, la 01 h 08 min 56 sec, în timp ce Dumitrescu a încheiat pe 11, la 03 h 20 min 50 sec, iar Gyenes pe 12, la 03 h 26 min 33 sec.

    La clasa bronze la general, Culka a fost urmat de estonienii Kallast, la 33 min 31 sec, și Toomas Triisa (Redmoto Husqvarna racing), la 43 min 54 sec. Sărdărescu a fost al cincilea, la 01 h 08 min 51 sec.

    La iron, spaniolul Oscar Hernandez Panos (Lantana Adec Team) a obținut victoria, fiind urmat în ierarhia finală de elvețianul Marcel Vogel (ORTP), la 20 min 26 sec, și de fratele său Fernando Hernandez Panos (Lantana Adec Team), la 1 h 03 min 17 sec.

    Florin Mureşan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE