„Cupa îngerilor”, carte de poeme trimise spre cititor de poetul Dumitru Ţimerman în anul 2015 prin Editura Daya – Satu Mare, are ca proiect principal tematica cotidiană prin exprimarea stării de moment a unor constatări poetice care ne obligă la meditaţie alături de poet: „Timpul ăsta/ se scurge prin vene/ ca un accelerat într-o noapte pustie de toamnă” Timpul ăsta. „În roua din flori se bălăcesc norii nebuni/ Păsări colibri zboară prin pustiul amiezii/ Pe dealul iluziei urcă gânduri bătrâne/ Cuvinte ucise de freamătul buzelor/ se înalţă în trup ca o papură unduitoare” Prin ploaia de mai dansează poeţii. „Străbat spaţiile atemporale/ peste întinse şi nesfârşite/ tărâmuri necunoscute/ O ploaie de lumină/ coboară din licărul stelelor/ enigmatice/ Plantele imaculate nasc imaginaţii/ netulburate de furtunile existenţei/ Pe nisipul pătat / dorm meduzele/ naufragiate în urma furtunii de vară/ Paşii nevăzuţi ai Dragostei/ coboară dintre coloanele feeriei dimineţii Călătorie prin lumea virtuală. ,,Trec clipe/ prin văzduhul fierbinte-al verii/ Ochii tăi se contopesc cu ochii/ cerului senin din ochii mei/ E-atâta pace şi-atâta bucurie/ Mâini se-ating în spaţiul trecător/ Un sărut desprins din nefiinţă/ Aripi de porumbel/ descătuşează suflete eliberate/ de noaptea înstelată/ Alergăm prin lanuri de grâu copt/ Ne scăldăm în libertatea noastră neîntinată/ Trupurile dormitează-n iarba crudă/ alinate/ de clipocitul unui pârâu”Feerie în miezul verii. „Grădini vesele pline de nonşalanţă/ zâmbesc prin sufletul hăituit de fantome/ Buchete de orhidee/ Smaralde şi perle prinse-n urechile/ zeilor ţintuiţi în răceala statuilor/ Dincolo de liniştea aparentă a dimensiunilor/ mâinile noastre sunt ghirlande exotice/ Ochii-au devenit ferestre deschise spre neuitarea iubirii/ Sărutul s-a înălţat în spaţiul celest/ Înger surâzător/ cuprins de lumina veşnică a răsăritului divin” Grădini vesele. „Aripi albastre/ poleite cu aur nefiresc/ Ne zbengăim în cosmosul nostru/ nestingheriţi/ de ploaia de meteoriţi/ zămislită din vorbe răutăcioase/ Ne scăldăm în lumina astrelor/ de parcă-am fi două sirene stelare/ Gândurile s-au unit/ sub cupola neasemuită/ din patria Destinului” Două sirene stelare. „Autobuzul gonea în paloarea asfinţitului/ Undeva,/ aşteptarea se făcuse seară/ mâna tremura/ peste oceanul alb/ Vorbe/ coloane sonore/ izbucneau în membrane/ Memoria micului univers din noi” Autobuzul. Aşadar, poeme din tablouri, imagini, imaginaţii, prin care poetul ne introduce în imaginaţia sa pentru a savura împreună stările mirifice interioare. Bogăţia de imaginaţie îl face pe poet mai bogat decât tehnica sa. Preferă jocul cu imaginaţia decât metaforele slefuite. Poetul nu caută o anumită metodă de a se prezenta şi particulariza, doreşte să expună tot ce gândeşte şi cât mai liber conducând la poeme larg desfăşurate şi ramificate erijându-se în labirinturi poetice de multe ori trecând la multitudini de idei. De aceea poemele pot fi clasificate şi ca ideatice „Pădurea de gânduri/ Aripi de înger împrumutate” Pădurea de gânduri, „ Luminiţe se joacă în bradul nevinovăţiei tale” Luminiţe.
Desigur preocuparea esenţială a poetului rămâne dragostea, în primul rând de ea ca iubire reală sau platonică, de dorinţele visate neîmplinite sau împlinite ca în toate cazurile de iubiri ce alimentează stările poetice. E important cum autorul ştie să le exprime pentru cititor şi cum îşi doreşte compoziţia. Poetul Dumitru Ţimerman a reuşit o exprimare tămăduitoare a speranţelor revenirii „Am crezut că, poate…/ Poate o să ne reîntâlnim/ Ce bucurie de copil îmi bântuie prin suflet/ Cine eşti de-mi luminezi mintea nevăzută/ Era o noapte cu pere aurii/ dăruite-n taină/ Porumbei adormiţi pe fragede crengi/ A fost/ Orologii răsună trist/ la două dimineaţa/ A trecut groparul/ Nimic nu mai e/ Amintiri neiertătoare revin pe prispa casei/ Bătrânii nu mai pipăe din pipă/ pe scaune vechi străpunse de carii/ Cărţile de joc s-au risipit prin dulapul de zestre/ Nici sărbătorile nu mai sunt/ puse la uscat pe sârma colorată/ Vinul e dulce-acrişor/ Remorări sfredelesc singurătatea Am crezut că poate…. „Lasă uitarea să te învăluie pentru a percepe strălucirea Nemuririi/ Vino să dansăm în Ţara fără umbrele stranii ale morţii/ Vino să dansăm în Ţara unde cuvintele sunt săruturi fierbinţi/ Valea Plângerii se va transforma-n Valea izvoarelor fără de moarte/ Vorbele ucigaşe vor pieri ca nişte năluci în faţa nonşalantelor priviri/ Ucigaşii iubirii se vor topi precum lumânarea în focul deşertului Deşertăciunii/ Coroniţe de flori cu aripi diafane te vor ridica-n văzduhul bucuriei veşnice/ Pe tărâmuri nepătate desprinse din Neprihănire/ Zboară prin aerul înmiresmat al pădurilor luxuriante interioare! Lasă uitarea. Şi împlinirea „Norii dorului s-au voalat în reîntâlnirea irezistibilă/ Noaptea se copilăreşte/ sub mantia dulce-a sărutului”Norii dorului, „Nu mai atingem pământul/ Nici cuvintele ucigătoare nu ne mai ating/ Ne-am desprins din cuvinte” Nu mai atingem pământul. Aşadar poetul şi-a mai făcut timp pentru a ne prezenta nouă încă un volum din meditaţiile sale transpuse în frumoase poeme militând pentru iubire, dragoste de vers.
Ioan Andreica