More

    Test reuşit al „galben-albaştrilor” la Zalău

    olimpia

    Week-endul a programat pentru Olimpia o partidă amicală la Zalău. Acolo unde, sâmbătă, galben-albaştrii s-au impus cu 1-0 prin golul marcat de Muntean în minutul 3. Iar noul antrenor al grupării sătmărene, Bogdan Andone, venit de la campioana Astra, a bifat şi prima victorie pe banca tehnică.

    Olimpia a condus ostilităţile de la un capăt la altul al partidei şi a marcat repede. Muntean l-a învins pe fostul său coleg din sezonul trecut, Claudiu Băican, revenit între timp la formaţia sălăjeană. De altfel, fostul goal-keeper al Olimpiei a şi avut câteva intervenţii importante în faţa jucătorilor alături de care acum câteva luni împărţea vestiarul la Satu Mare.Maria de la gazde a avut o acţiune frumoasă dar nu a fructificat-o. După revenirea de la cabine, ambele formaţii au făcut mai multe schimbări. Olimpia a bifat şi o bară în partea a doua, spre final, după acţiunea lui Bura.

    Legat de noutăţi în ceea ce priveşte lotul sătmărean, cadetul Krausz şi fundaşul Brice par a fi două soluţii pentru noul sezon.

    Nou instalatul Bogdan Andone a privit jocul din tribună, alături de oficialii Zoltan Pataki, Catrinel Raţ şi team-managerul Attila Karda, indicaţiile fiind oferite de cel mai probabil viitorul „secund”, Levente Paul.

    FC Zalău: Băican – Vălimăreanu, Robert, Stanciu, Istrate, Taloş, Chiorean, Rus, Maria, Ţibuleac, Tăbîrţă. Rezerve: Sarkany, Pop, Erdely, Jamilu, Bercean, Neagotă, Duma, Supuran şi Nagy. Antrenori: Costică Olariu şi Cristian Oros.

    Olimpia: Trip – Brice, Mureşan, Onicaş, Iuhas, Villand, Kraus, Erdei, Muntean, Pop , Faur. Rezerve: Şuta, Preda , Ciul, Heil, Dotten, Rus, Kalanos, Takacs, Lukacs, Bura, Toma, Nemeş, Csik, Got, Ştef, Opriş, Chifor. Antrenori: Bogdan Andone şi Levente Paul.

    Daniel Chiorean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE