More

    Se stabileşte componenţa seriei şi programul noului sezon

    liga-2

    După multe tergiversări şi amânări, avem garanţia că luni aflăm componenţa finală a noului sezon din Liga a II-a.

    Cele 24 de echipe care s-au înscris iniţial au primit din partea Comitetului Executiv al FRF un nou termen până pe 27 iulie, când doar o echipă a decis să renunţe la locul său, Farul Constanţa, care ar putea juca în eşalonul trei. SC Bacău e aproape de a renunţa şi ea, în timp ce Şoimii Pâncota, ACS Berceni, FCM Baia Mare, FC Braşov, Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa, cluburi cu probleme financiare, niciuna nu a dat înapoi. În această nouă situaţie, din cele 24 de cluburi care au solicitat până pe 15 iulie, termenul limită de înscriere în campionat, să participe în Liga 2 au mai rămas doar 22 de solicitări, posibil 21. ACS Poli Timişoara a fost primită în Liga 1, Farul Constanţa a trecut la Liga 3, acelaşi lucru fiind posibil şi în cazul echipei SC Bacău, dacă nu găseşte un ajutor de ultimă oră.

    Aşadar, din câte se pare Metalul continuă la Reşiţa, Tărlungeni merge la Ştefăneşti, Berceni la Constanţa, iar Baia Mare scapă de excludere. Iar azi, la Casa Fotbalului, au loc ultimele discuţii în privinţa echipelor participante în noul sezon al Ligii a II-a, urmând a fi stabilit şi programul campionatului. Noul campionat al Ligii 2, ediţia 2016/2017, va avea startul pe 6 august.

    Echipele care au dreptul oficial să joace în liga secundă, au depus cerere în acest scop şi şi-au menţinut-o: Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila, SC Bacău, FC Academica Clinceni, UTA Bătrâna Doamnă, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, FC Braşov, FCM Baia Mare, CS Baloteşti, ACS Berceni, CSM Râmnicu Vâlcea, Şoimii Pâncota, Olimpia Satu Mare, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Juventus Bucureşti, CS Afumaţi, ASU Poli Timişoara şi Luceafărul Oradea.
    Daniel C.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE