Chiar dacă datina spune că ”Ignatul porcilor” se ține pe 20 decembrie, cele mai multe sacrificări au loc atunci când oamenii reușesc să se adune și găsesc timpul necesar pentru a tăia grăsunul conform obiceiurilor. Şi la Ardud tradiţia sacrificării porcului este păstrată cu sfinţenie, varianta şvăbească fiind încă aplicată cu succes.
Sacrificarea nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor și nici nu poate depăși apusul soarelui. Trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ține la distanță, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuțile sacrificiului.Attila Gyongyosi taie porci de 21 de ani şi este considerat unul dintre cei mai experimentaţi henteşi (n.r. măcelar ) din zonă.
După cum ne spune chiar el, sacrifică porcii exact aşa cum se făcea şi acum 100 de ani.”De bună dimineaţa ne strângem patru, cinci bărbaţi, fiindcă tradiţia spune că doar bărbaţii trebuie să se ocupe de sacrificarea animalului, şi după ce l-am înjunghiat punem paie pe porc deoarece şoricul se face mult mai moale şi gustos dacă este pârjolit cu paie spre deosebire de cei care folosesc butelia de gaz. De obicei porcul este sacrificat în faţa casei, pe pod, pentru a arăta vecinilor cât a fost gazda de gospodar. Musai ca după ce a fost tăiat porcul să se bea un pahar de pălincă, “aldămaşu” porcului”. ne spune Attila.
După ce porcul a fost pârlit urmează muruirea cu noroi amestecat cu paie şi pe urmă spălat bine, asta pentru a da o mai mare frăgezime jumerelor şi slăninii. Se spune că femeile nu au voie să participe la tăierea porcului nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaților, deoarece, fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.
“Urmează tranşarea porcului în sensul că nimic nu se aruncă. Se tranşează frumos şuncile care pe urmă vor fi duse la afumat, se scoate şira spinării, urmează cotletele şi ceafa. Prin zona noastră se obişnuieşte să se facă şi keiser, fără os sau cu os, după care urmează prepararea caltaboşilor şi a cârnaţilor. Păstrăm tradiţia condimentării acestora doar cu sare, piper, boia şi desigur usturoi. Noi mai obişnuim să punem şi un pahar de vin la prepararea cârnaţilor, fiindcă aşa o cere tradiţia. Facem şi tobă şi sângerete după care pe final urmează jumerele şi topitul unsorii. Şi după atâta muncă totul se încheie cu tradiţionala pomană a porcului, diznotor, cum îi spunem la Ardud, în care piesa de rezistenţă este torosu, adică varza cu carne dar degustăm şi cârnaţii şi caltaboşii, să vedem ce muncă am făcut. Toate, desigur, stropite cu pălincă şi vin din belşug. “ încheie Attila.
Tradiţii la tăierea porcului de Ignat
Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine.
În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruiește o bucată lui Ignat. Femeile pisează grâu ca să aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, “Cârpele Domnului”, cu miere și nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
Ignat vindecă porcii de boală rea și tot el este cel care vine să le anunțe moartea și să le ia sufletele. Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul.
În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină. Copiii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni și sănătoși tot anul. Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.
Cine nu taie porcul în această zi, i-l mănâncă lupul în cocină. Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.
Nicolae Ghişan
