Creștinii adevărați îl identifică pe Moș Crăciun cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Deși a fost contestat de-a lungul secolelor, până în zilele noastre, Crăciunul, la români, îl regăsim și în creațiile muzicale populare, ale unor autori cunoscuți sau necunoscuți, pe care noi le numim colinde. În majoritatea colindelor regăsim Nașterea lui Iisus Hristos, în toată măreția ei nepământeană, dar și dramele inițiate de împăratul Irod. În accepțiunea noastră, a creștinilor din România, când vorbim de Moș Crăciun, în mintea noastră ne apare Sfânta Maria și pruncul Iisus. Pentru noi, Moș Crăciun este un simbol al nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Noi nu concepem sau nu acceptăm o altă interpretare, o disociere dintre Moș Crăciun și Nașterea lui Iisus – fiul lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, nu-i mai puțin adevărat că unii comercianți proiectează o imagine materială asupra lui Moș Crăciun, care se identifică în mod fericit, totuși, cu nenumăratele cadouri dăruite celor dragi în preajma acestei sărbători magice. Oare, cui nu-i place să primească mult așteptatul cadou de Crăciun ? Oricare ar fi istoria lui Moș Crăciun, trebuie să recunoaștem că el a pătruns în conștiința noastră încă din copilărie și starea de bine, de fericire pe care ne-a creat-o în anii copilăriei nu poate fi ștearsă din memoria noastră, dar nici din memoria colectivă.
Dacă analizăm din alt punct de vedere prezența lui Moș Crăciun și Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, vom observa că există o împletire fericită a celor două evenimente, care marchează această minunată sărbătoare creștinească de iarnă. În alte interpretări, Moș Crăciun este privit ca un personaj mirific, de basm, extrem de generos, care împarte cadouri, iar dacă studiem istoria Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos vom constata că bunul Dumnezeu, de fapt, ne-a dăruit un cadou neprețuit, pe Unicul său Fiu.
Este pentru prima dată în istoria omenirii, deși prorocii au vestit de timpuriu Nașterea Lui Iisus, în care Divinitatea se materializează și devine Om. Mare parte dintre pământeni, care altă dată se închinau la zei, au început să procedeze la fel după Nașterea lui Iisus. Esența venirii în lume a „Dumnezeului întrupat” este de fapt mult mai profundă, de o înțelepciune greu de înțeles pentru foarte mulți creştini și chiar de teologi. Dacă vă hotărâți să cugetați, descătușați de ritualuri pigmentate cu puțină idolatrie, veți constata că prin pildele și parabolele dăruite nouă prin Iisus, bunul Dumnezeu a comunicat cu oamenii. Apostolii de multe ori l-au întrebat pe Iisus și l-au rugat să le tălmăcească unele pilde și parabole. Mintea omenească este limitată în spațiu și timp, iar înțelegerea înțelepciunii limbajului divin înseamnă de fapt descoperirea Împărăției lui Dumnezeu.
Puterea tainică a minunilor săvârșite de Iisus Hristos cu ajutorul lui Dumnezeu este greu de înțeles, chiar și în zilele noastre. Mereu găsim câte o explicație pământeană la aceste Fapte divine, care contravine înțelesului profund și enigmatic pentru mintea noastră. Iisus Hristos este supranumit „Învățător” de către apostoli. Nașterea Sa înseamnă și renașterea noastră spirituală. În conștiințele noastre s-a schimbat ceva, s-a produs un fel de revoluție interioară, o redefinire a conștiinței, care-i conferă omului șansa de a vedea „cu ochii minții” dincolo de granițele pământești. Ideea de nemurire o regăsim și în Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. După moartea noastră fizică vom reînvia, ne vom naște din nou sub o altă formă, dacă vom crede cu adevărat în Dumnezeu și, extrem de important, vom „face voia lui”. Renașterea noastră va consta în modul nostru de a ne comporta, în această viață scurtă pământeană, luminați de Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos și a învățăturilor sale. Iisus le-a spus apostolilor: „Pentru că m-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia celui care m-a trimis pe Mine! (Ioan, 6, 38). „Mulți Crăciuni fericiți”, tuturor creștinilor, care au înțeles că lupta pentru mântuirea sufletului se dă în interiorul nostru și nu împotriva aproapelui….”Hristos s-a născut” … pentru mântuirea și nemurirea noastră.
Dumitru Ţimerman