More

    Colindătorii de la UNICARM VETIŞ

    unicarm-7

    Marea familie Unicarm de la Vetiş a fost colindată ieri de numeroase grupuri de colindători venite din judeţele Satu Mare şi Maramureş. Colindătorii au fost primiţi cu mare bucurie şi cinste, conform tradiţiei, de Vasile Lucuţ – administratorul acestei societăţi comerciale de succes din judeţul Satu Mare. Alături de domnia sa au fost prezenţi în calitate de gazde: soţia Ana, fiica Mariana, ginerele Viorel Bene, nepoţii Antoniu şi Ana Maria Antonia, precum şi reprezentanţi ai Marii Familii Unicarm.

    Grupurile de colindători au fost primite lângă bradul de Crăciun din holul sediului Unicarm de la Vetiş, iar în orele după amiezii, conform tradiţiei, peste o mie de angajaţi s-au întâlnit pe platoul societăţii comerciale pentru a dărui tuturor celor prezenţi frumoasele colinde strămoşeşti. Între două cete de colindători, un sobor de preoţi, păstorit de preotul dr. Cristian Boloş, a sfinţit o troiţă din stejar amenajată la intrarea în sediul S.C. Unicarm Vetiş.

    Atmosfera de la Unicarm a fost emoţionantă şi înălţătoare, presărată şi cu surprize nemaîntâlnite de Marea Familie Unicarm, în anii precedenţi, în preajma Crăciunului. La colindat au venit şi grupurile de colindători cu Viflaiemul din localităţile: Breb, de pe Valea Izei, şi Vişeu de Sus – judeţul Maramureş. De asemenea, alături de alţi colindători s-au aflat şi soţii Florentina şi Petre Giurgi. Au mai colindat familia Unicarm: grupurile de colindători de la Şcoala gimnazială din Vetiş, colindători de la Şcoala gimnazială „Avram Iancu” din Satu Mare, studenţi de la Facultatea de Teologie din Baia Mare, Corul DOXOLOGIA al Catedralei ortodoxe ADORMIREA MAICII DOMNULUI din Satu Mare, Corul Şcolii gimnaziale din Micula, credincioşi ai bisericii „Sf. Paraschiva” din Gherla, grupul de tineri teologi din Satu Mare, membrii Asociaţiei socio-culturale ŢARA OAŞULUI, Ansamblul CEATĂRA din Carei şi formaţia ARGUS din Satu Mare.

    unicarm-4

    La un moment dat, Vasile Lucuţ – administratorul S.C. UNICARM Vetiş, împreună cu familia au interpretat un colind vechi din zona Ţării Oaşului. Cu multă generozitate în suflet, domnia sa i-a îndemnat şi pe alţi colindători să culeagă colindele autentice din popor şi să fie readuse în actualitate minunatele noastre tradiţii strămoşeşti, care scot în evidenţă semnificaţia marelui Praznic al Naşterii Mântuitorului IISUS HRISTOS. Pe această cale, VASILE LUCUŢ a transmis tuturor angajaţilor, colaboratorilor, politicienilor, sătmărenilor şi consumatorilor gândurile sale cele mai bune şi salutul creştinesc CRĂCIUN FERICIT!

    unicarm-6

    Prin intermediul postului de televiziune NORD VEST TV Satu Mare, veţi avea posibilitatea să urmăriţi un reportaj amplu realizat la sediul UNICARM din Vetiş, pentru a asculta minunatele colinde oferite de grupurile de colindători. Acest reportaj va fi difuzat în ziua de duminică, 25 decembrie, de la ora 14.10, iar în ziua de luni, 26 decembrie şi marţi, 27 decembrie, de la ora 22.00. „Mulţi Crăciuni fericiţi !”.

    Dumitru Ţimerman

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE