More

    Record de accidente într-o singură zi la Satu Mare

    accidente-satu-mare

    Șoferii sătmăreni și-au dat în petec ieri. Din cauza neatenției sau a nerespectării semnelor de circulație, dar și din cauza poleiului de dimineață, în municipiul Satu Mare au fost înregistrate ieri, până la orele amiezii, cinci accidente de circulație.

    S-a oprit cu mașina în copac
    Primul accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane, s-a produs ieri dimineață, în jurul orei 8.00, în municipiul Satu Mare, în apropiere de restaurantul Pescăruș. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

    În urma impactului, pasagerul din mașină a fost rănit, motiv pentru care a fost transportat la Urgențe pentru investigații medicale suplimentare. Șoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind zero.

    Până la ora 12.00, în municipiul Satu Mare s-au mai produs alte două accidente de circulație soldate cu pagube materiale.

    Doi răniți într-un accident în Titulescu
    În jurul orei 12.00, în Piața Titulescu din municipiul Satu Mare, a avut loc un alt accident soldat cu rănirea a două persoane. Din primele cercetări efectuate de polițişti, se pare că șoferița unui VW Polo nu a acordat prioritate unui VW Passat, deși avea semnul STOP. Autoturismul Polo a fost lovit din lateral de Passat. În urma impactului, cele două mașini au fost avariate, iar două persoane, un pasager din Polo și unul din Passat, au fost rănite. La fața locului a ajuns și o ambulanță SMURD care, după ce a acordat victimelor primul ajutor, le-a transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare. Foarte probabil, în urma acestui incident, șoferița va rămâne fără permis o lungă perioadă de timp.

    Accident în Piața Romană
    Un alt accident a avut loc în jurul orei 13.30 în Piața Romană. Evenimentul rutier s-a produs la ieșirea din rotonda din Piața Romană înspre bulevardul Vasile Lucaciu. Din primele concluzii se pare că șoferul autoturismului care ieșea din rotonda respectivă nu a acordat prioritate unui alt autoturism care se îndrepta spre pod. Din fericire, nu au existat victime, însă cele două autoturisme, ambele din gama Volkswagen, au fost avariate. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a cerceta cauzele producerii accidentului. Tot ieri, la sensul giratoriu de dinainte de Livada, la intersecția dintre DN 19 și drumul spre Halmeu, un șofer a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea și s-a răsturnat în șanț. Din fericire, a scăpat doar cu răni superficiale.
    Cristian Stan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE