More

    Dincolo de culorile politice

    Incredibilă și năucitoare este această “luptă pentru putere”! Aproape nimeni nu se mai gândește la problemele țării. “Bumbăceala politică” se derulează pe scena spațiului public. Acuzațiile se transformă în “sulițe”, care străpung în fiecare zi încrederea în liderii politici români. Poporul este martor la dezvăluiri fără precedent, iar dosarele unor demnitari români sunt îndoielnice, “cusute cu ață albă “. Speculațiile de tot felul întunecă luciditatea politicienilor, care doresc să aplice programele lor politice, indiferent de culoarea politică a acestora. Confuziile zboară pe posturile de televiziune ca niște “viespi”, care parcă doresc să arunce în haos așteptările poporului.

    După cum reiese din dezvăluirile unor demnitari publici, probabil că foarte multe personalități au fost condamnate pe nedrept. Totul se pune pe seama probabilității și a unui cadru legal creat special, se pare, pentru ca unele scenarii politice să poarte amprenta legalității. Cu siguranță, juriștii și avocații ar trebui să știe mai bine care sunt “portițele” compromițătoare ale unor legi. Poate că foarte mulți decidenți, de pe tărâmul justiției, ar trebui să fie compătimiți dacă dumnealor au fost determinați să execute anumite comenzi politice, conform zicalei: “Mă, io te-am făcut, io te…” destitui din funcție! Foarte multă lume nu înțelege de ce acești oameni ai legii nu fac dezvăluiri pentru a scoate în evidență modul în care au fost „șantajați”, probabil, în vederea eliminării din spațiul politic a unor lideri de temut?

    Dincolo de culorile politice se desfășoară o luptă „pe viață și pe moarte”, care nu include în ea neapărat marile probleme ale țării. Avem de-a face cu două tabere, dintre care una este legitimă, care se luptă pentru a deține puterea decizională. Interesant e că una dintre tabere, deși minoritară în urma voturilor câștigate, are o forță destructibilă cu accente dictatoriale. Ignoranța și aroganța acestei forțe, străină de interesul național, țintește anumite obiective, care țin „mai degrabă” , se pare, de interesul extern. Poate că într-o zi „trădătorii” vor fi demascați public și exilați din această țară. Dacă această tabără ar ține la acest popor, cu siguranță s-ar așeza la masa concilierii, a comunicării și a dezbaterilor constructive, menite să ducă la aplicarea generoaselor programe electorale vehiculate în fața alegătorilor de toți candidații pentru Parlamentul României. Nu se poate susține o opoziție inteligentă constructivă în România mileniului trei ? De dincolo de mormânt, parcă răsună în aceste zile postelectorale, versurile lui Adrian Păunescu: “La muncă, derbedei, că trece anul/ Și vin ăilalți și-o să vă ia ciolanul/ Făceați pe democrații cei cucernici/ Cristosul mamii voastre de nemernici/ Scuipați-vă-ntre voi cum se cuvine/ Și-apoi convingeți-vă că e bine…/ Și-acum, că-i un prăpăd întreaga țară./ Ia cereți-vă, puțintel, afară. Decât să vă trimită țara noastră./ Mai bine mergeți voi în mama voastră”.

    Pe de altă parte, această luptă pentru putere capătă și valențe de răzbunare. Indiferent de voința poporului, indiferent de buna credință a noilor parlamentari, strategiile de luptă sunt îndreptate asupra unor personalități politice și a partidelor din care fac parte. Cu multă răutate și interes deplin, tirul acuzațiilor îndreptate asupra acestor români este devastator și incendiar. La o emisiune televizată, un avocat, cu mare experiență în domeniul juridic, a precizat: “Democrația face statul de drept și nu statul de drept face Democrația !”.

    Dumitru Ţimerman

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE