More

    Sătmăreni „captivi” în rapidul de Bucureşti

    Bursa1

    Probabil ştiţi glumiţa aia care circulă pe internet cum că unui terorist din trenul Satu Mare-București i-a ruginit Kalashnikovul până să ajungă la destinație. Ei bine, călătorilor de pe trenul rapid, sau Inter Regio, București Nord-Satu Mare, printre care și mulți sătmăreni, le-au cam “ruginit”, din cauza frigului, mâinile şi picioarele, datorate unei pauze forțate în Gara din Dej, după ce locomotiva garniturii s-a defectat.

    Trenul a pornit din București luni dimineață la ora 06.00. Ajuns în Cluj-Napoca, garniturii i-a fost atașată încă o locomotivă diesel, având în vedere că de la Dej la Satu Mare calea ferată nu este electrificată.

    Ajuns în Dej în jurul orei 17.10, trenul urma să staționeze doar 14 minute, însă mecanicul și-a dat seama că locomotiva atașată în Cluj este defectă. Ca urmare, trenul nu a putut fi clintit din loc. Călătorii au fost nevoiți să aștepte peste o oră și jumătate până când de la Cluj-Napoca a fost trimisă o altă locomotivă și abia la ora 18.53 trenul și-a putut continua drumul. Şi toate acestea după ce faci mai bine de 12 ore de la Bucureşti la Satu Mare şi nu de fiecare dată condiţiile de călătorie sunt cele mai bune mai ales în această perioadă geroasă a anului…

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE