More

    Vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Panea, va fi înmormântat miercuri

    Panea mormantare

    Priveghiul a avut loc ieri (n.r. marti) de la ora 17:00 la capela din cimitirul greco-catolic din Botiz, urmând ca înmormântarea să aibă loc astăzi (n.r. miercuri) de la ora 14:00.

    Vicepreședintele liberal al Consiliului Județean Satu Mare, Alexandru Panea, a încetat din viață, la doar 61 de ani, în această duminică, 15 ianuarie, după o lungă suferință.

    Afinitatea pentru politică a avut-o încă din 1993, ca membru al PL 93, pentru ca în 1996 să devină viceprimarul comunei Halmeu, alegere reiterată apoi ca primar al aceleiași comune. Cariera politică l-a dus și în funcția de consilier județean, iar din iunie 2016 a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare din partea Partidului Național Liberal.

    Alexandru Panea a fost de nenumărate ori o voce puternică și de caracter atât în ședințele de plen ale partidului, cât și ale Consiliului Județean. Cu o voinţă de fier, s-a achitat cu mult devotament de îndatoririle şi însărcinările ce i-au fost încredinţate de colegii de partid și cetățenii acestui județ.
    Dumnezeu să îl odihnească!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE