More

    Sătmărenii pot beneficia de finanțare pentru gestionarea deșeurilor

    Compost-Satu-Mare

    Primăria Satu Mare va demara în parteneriat cu APM Satu Mare, din această lună, o amplă campanie de informare, conștientizare a populației cu privire la implementarea Programului ,,Compost” inițiat de Administrația Fondului pentru Mediu. Prin acest program, cetățenii vor putea beneficia de finanțare pentru gestionarea deşeurilor biodegradabile în propriile gospodării, prin dotarea cu unități de producere a compostului.

    Unităţile de compost vor fi special concepute pentru descompunerea aerobă a biodeșeurilor şi conversia în compost, care va putea fi utilizat ca fertilizator organic. Suma totală alocată acestui program este de 50 milioane lei, din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu. Bugetul poate acoperi circa 40 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), care vor echipa circa 100.000 de gospodării, în funcție de tipul de unitate de compostare ales, cu posibilitate de suplimentare a fondurilor.

    Pentru fiecare unitate de compostare individuală, valoarea maximă acceptată poate fi de până la 300 lei inclusiv TVA, pentru unitățile de tip monobloc cu volum cuprins între 200 şi 400 litri, sau de până la 1500 de lei inclusiv TVA pentru cele cu tambur rotativ. Suma maximă eligibilă pentru fiecare UAT fiind de 1,5 milioane lei.

    ”Interesul nostru, al tuturor, este ca la groapa ecologică de la Doba să ajungă cât mai puține deșeuri. Ca să ajungă cât mai puține deșeuri fiecare dintre noi, în gospodăriile noastre, în momentul în care generăm deșeuri să avem această preocupare de a reutiliza deșeurile în gospodăria noastră. În acest context a venit din partea Administrației Fondului pentru Mediu acest program prin care administrațiile publice locale, la nivelul județului Satu Mare pot să acceseze acest program Compost, solicitând o sumă de 1,5 mil lei, din care pot să achiziționeze echipamente”, a declarat Elisabeta Bekessy, director executiv APM Satu Mare.

    Avantajele compostării individuale implică faptul că tratarea deşeurilor organice este realizată pe loc. Nu există costuri suplimentare provenite din colectare, mărunţire, aerisire, fiind nevoie doar de o investiţie iniţială, care este mult mai mică în comparaţie cu compostarea centralizată. Costurile sunt reduse, iar tehnologia nu implică consum energetic, poluare, etc. Unităţile de compost au o durata de viaţă şi sustenabilitate de 20-30 de ani şi nu necesită mentenanţă. Selectarea în propria locuinţă, colectare şi compostarea la domiciliu implică înregistrarea cetăţenilor într-un program special de compostare la domiciliu.

    Ce reprezintă acest proiect
    Compostarea individuală poate contribui semnificativ la reducerea cantităţii de deşeuri depozitate într-o Unitate Administrativ Teritorială. Fracția biodegradabilă care constă în resturi alimentare, deşeuri compostabile provenite din grădina şi bucătăria privată, reprezintă peste 50% din totalul de deşeuri generate, iar în combinaţie cu alte tipuri de deşeuri formează fracţia umedă, depozitată în rampele de deşeuri. Prin intermediul primăriilor, fiecare gospodărie va putea beneficia de o unitate de producere a compostului din deșeuri menajere biodegradabile, în funcţie de nevoi. Unităţile de compost vor fi special concepute pentru descompunerea aerobă a biodeșeurilor şi conversia în compost, care va putea fi utilizat ca fertilizator organic. Îngrăşământul rezultat poate fi folosit în propria grădina sau valorificat, după caz.

    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE