More

    Ziua Micii Uniri, marcată și la Carei

    unire-carei

    Marţi, 24 ianuarie 2017, de la ora 10.00, pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român din Carei a avut loc un scurt moment solemn cu ocazia împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, organizat de Direcţia de Cultură a Municipiului Carei.

    Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Naţional, apoi Adrian Ştefănuţi a evocat semnificaţiile „Micii Uniri”, a urmat un Tedeum oficiat de preoţi din cadrul Parohiei Ortodoxe române din Carei, după care au avut loc depuneri de coroane din partea instituţiilor publice, partidelor şi asociaţiilor.

    Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susţinut de solista Daiana Căşuţ, acompaniată de taraful Ceatăra, iar cei prezenţi s-au prins în tradiţionala „Horă a Unirii”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE