More

    Caravana SMURD vine în Sătmar

    smurd

    Caravana SMURD se va afla azi în centrul orașului Satu Mare. Aceasta va fi amplasată în fața Catedralei romano-catolice din Piaţa Libertății. Acțiunea de la Satu Mare este cuprinsă în cadrul ediției din acest an a „Zilelor Orașului”, eveniment ce se desfăşoară în acest week-end (26-28 mai).

    Duminică, 28 mai, Caravana SMURD va merge la Tășnad, unde va fi amplasată în Zona de agrement Ștrand.

    Timp de două zile, în intervalul orar 10.00 -18.00, personalul ISU Satu Mare va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cetățenii, copii și adulți, vor afla direct de la paramedici care sunt principalele manevre care trebuie aplicate în vederea acordării primului ajutor medical, ce pot face în diferite situații pentru ajutorarea semenilor până la sosirea forțelor profesioniste. Cursurile oferite vor include și prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

    Caravana constă în deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

    Acesta este al doilea an când Caravana „Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În următoarele patru luni, caravana va ajunge în 38 de localități. Anul trecut, Caravana „Fii pregătit!” a parcurs peste 17.000 de kilometri, a ajuns în 29 de orașe și peste 10.200 de persoane au fost instruite de personalul IGSU.
    Mai multe informații și imagini puteţi găsi pe paginile de Facebook: IGSU Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Departamentul pentru Situații de Urgență, ISU SATU MARE.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE