”Bună dimineața stimați cititori … vă urează și astăzi Afdam și … Cfaim … umilii dumneavoastră corespondenți de politică internă și internațională ai Agenției de Știri – Tsev Dron Ed Atezag.” ” Suntem martorii, pe zi ce trece, a agoniei unei democrații neîmplinite a civilizației umane europene, a începutului de Mileniu III.” ”Relatam în episodul anterior cum omul, sub pretenția impunerii unei democrații de tip european, în orice chip și cu orice preț, vrea să-l scoată pe DUMNEZEU de pe frontispiciu, urcându-se și declarându-se – pe el însuși drept dumnezeu -, coborând din demnitatea de – homo sapiens- sub nivelul existenței regnului animal .” ”Problema nu este de dată recentă, Afdame. Avem de-a face de fapt cu o acțiune de continuitate a unor curente filosofice, umaniste și raționalist-pozitiviste, care au înflorit și extins odată cu apariția curentului Iluminist în Europa secolului XIX, curente care au avut drept scop detronarea lui Dumnezeu, a teologiei și a metafizicii, în favoarea întronării științelor, rațiunii, a ”super – omului ca dumnezei.” ”Dar ce sunt aceste curente umaniste și raționalist-pozitiviste de care vorbești?” ”Tocmai despre deslușirea acestor termeni vom încerca să ne ocupăm în episoadele următoare și chiar dacă lămurirea lor necesită un parcurs de veșnicie atemporală, totuși cred că punctarea lor în istoria Europei de după secolul al XVIII poate să ne lumineze drumul spre cunoașterea adevărului temporal, de care provocări ne lovim în viața cotidiană. Odată cu sfârșitul secolului XVIII, continuând cu secolul al XIX-lea și ajungând în zilele noastre, societatea umană a fost și este marcată bolnăvicios de două momente ale desacralizării spiritului uman: Revoluția Franceză din 1789 și Revoluția Bolșevică din anul 1917, două momente istorice care sunt disputate și acum în lumea contemporană, prin cele două doctrine social – politice născute din ele: liberalismul și socialismul, perioade între care au mai izbucnit și revoluțiile din Franța anilor 1830, 1848, 1878 – Comuna din Paris”. ”Adică să-nțeleg Afdame că cele două extreme, socialismul și liberalismul au pornit din aceeași rădăcină: dorința omului de a deveni SUPERMAN?” ”Eliberându-ne de balastul și de prejudecățile societății actuale, pot să afirm că … DA. Vom numi de acum – scindarea contrastelor -, decalajul ideologic produs și coordonat de revoluțiile mai sus amintite, această scindare majoră generându-se în urma altor scindări care s-au produs pe fondul industrializării, care a dus la destrămarea orânduirii feudale și prin apariția burghezimii și muncitorimii. (lect. univ. dr. Popescu Ionuț – Curs de Istoria Filozofiei moderne și contemporane pg. 8.) Punând secolul al XIX-lea sub semnul imperioasei lozinci a Revoluției Franceze, Libertate – Egalitate – Fraternitate, putem spune că cele două doctrine politice mai sus amintite se disting prin felul de folosire a celor trei deziderate: Burghezia punând accentul pe Libertate (liberalism), iar Socialismul, pe Egalitate. În timp ce liberalii și socialiștii moderați considerau că schimbările din societate trebuiau să fie făcute pașnic, treptat, socialiștii radicali, comuniștii și anarhiștii considerau că ele trebuie făcute dintr-o dată și prin forță.” (Op. Cit. pg. 8 -9.) ”Așa a apărut Marxismul?” ”Marxismul reprezenta ideologia radicală, care considera că socialismul trebuie să lupte împotriva capitalismului, care se manifesta prin forma blândă a democrației, sau prin forma radicală a Extremei Drepte (fascismul) … ” ”și atunci liberalii cu cine luptau?” ”Ei considerau că lupta trebuie dusă între democrație și totalitarismul cel de stânga (comunism) și cel de dreapta (fascism) …” ”Atunci, unde s-a greșit de vreme ce unii luptau pentru democrație și libertate, iar alții pentru egalitate?” ”O să încercăm să descoperim aceste taine în episodul următor.”
Valeriu Ioan