More

    Un sătmărean a făcut pe Rambo la Baia Mare. A fost potolit de polițiști

    baiamare

    Un sătmărean a făcut pe Rambo în parcarea unui supermarket din Baia Mare pe motiv că un client al magazinului a refuzat să=i dea bani.

    ”Ieri dimineaţă, la ora 09.26 poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiu are loc un scandal între mai multe persoane.

    Echipajul de ordine publică deplasat la faţa locului a constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul în care un tânăr de 25 de ani din comuna Hodod, judeţul Satu Mare, a avut o altercaţie cu un client al magazinului. Pe motiv că acesta a refuzat să-i ofere bani, tânărul a devenit agresiv şi a aruncat cu bucăţi de lemn înspre client şi autoturismul acestuia.

    În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Maramureș.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE