More

    FCSB vs Craiova, derby-ul rundei a 3-a

    17522779_824740887678344_8486548205555973463_n

    Antrenorul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este conștient de valoarea formației FCSB și a precizat că se așteaptă la un meci dificil deoarece jucătorii săi vor avea doar două zile pentru refacere după partida cu AC Milan din Europa League.

    “Ne așteaptă o partidă dificilă în primul rând pentru că știm valoarea adversarului, dar și pentru că avem doar două zile pentru refacere și recuperare. Trebuie să fim conștienți că avem puțin timp la dispoziție, însă vom face tot posibilul pentru ca la ora meciului de la București să fim în formă. Avem un calendar încărcat, dar avem jucători buni la dispoziție și vom încerca să obținem un rezultat pozitiv. Nu am avut timp să văd meciul formației FCSB (n.r. — cu Viktoria Plzen), am studiat jocul celor de la Milan. Abia de astăzi analizez jocul echipei FCSB. Ne vom organiza pentru a ne pune în valoare calitățile și pentru a câștiga”, a spus el.

    Tehnicianul a menționat că nu a dormit bine după înfrângerea cu AC Milan, scor 0-1, precizând că aprecierile presei italiene îl bucură, însă ar vrea ca acestea să apară după o victorie a Universității Craiova. “Când pierd nu dorm niciodată bine. Referitor la aprecierile primite din partea specialiștilor, sunt bucuros, dar nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să învingem pentru a merita cu adevărat aprecieri. Dar pentru noi acum lucrul cel mai important este meciul de duminică din campionat. După întâlnirea cu FCSB cel mai important va fi cel de joi cu Milan”, a adăugat Mangia.

    Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova întâlnește, duminică, de la ora 21,00, pe Arena Națională din Capitală, formația FCSB, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a Ligii I.

    Careianul Kovacs Istvan este favorit pentru o delegare la derby-ul rundei.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE