More

    Fostul preşedinte Vaclav Klaus vrea ca Cehia să părăsească UE

    Fostul preşedinte ceh Vaclav Klaus, un cunoscut eurosceptic, propune într-o nouă carte ca Cehia să iasă din Uniunea Europeană (UE), calificând proiectul unificării continentului drept un “imens eşec”, a dezvăluit acesta pentru ediţia de joi a unui ziar local. “Ultimul capitol al cărţii mele depune un efort să spargă un tabu politic care există în continuare, şi anume posibilitatea ieşirii din UE”, afirmă Klaus, în vârstă de 72 de ani, în coloanele cotidianului Dnes. În opinia fostului şef al statului ceh (2003-2013), “Uniunea Europeană este un imens eşec, ca să nu mai vorbim de prostiile de tipul monedă comună”. Noua carte a lui Klaus, “Republica cehă la răscruce de drumuri – vremea deciziei”, va apărea săptămâna viitoare. Un economist şi un mare admirator al fostului premier britanic Margaret Thatcher, Klaus este bine cunoscut pentru opiniile sale politice conservatoare şi poziţia sa foarte critică faţă de UE. Calificându-se singur drept un “disident european”, el reproşează UE în special un “deficit democratic”, excese birocratice şi reglementări supranaţionale.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE