Sunt peste 300 trei de ani de când Transilvania le-a devenit casă. Dacă ajungeți în zona Careiului și străbateți satele Petrești, Foieni sau Căpleni, înseamnă că ați ajuns pe tărâmul șvabilor. În prezent, comunitatea mai numără aproximativ 6.000 de persoane, dar Forumul Democrat German din Satul Mare încearcă să nu lase vechile tradiții să moară.Sunt peste 300 trei de ani de când Transilvania le-a devenit casă. Dacă ajungeți în zona Careiului și străbateți satele Petrești, Foieni sau Căpleni, înseamnă că ați ajuns pe tărâmul șvabilor. În prezent, comunitatea mai numără aproximativ 6.000 de persoane, dar Forumul Democrat German din Satul Mare încearcă să nu lase vechile tradiții să moară.
În Petrești, șvabii reprezintă aproape jumătate din populație. Acolo se află și Muzeul Șvabilor Sătmăreni, înființat în anul 1990 de Maria Nagy, fostă primăriță în comună, aproape 20 de ani. Dacă ajungeți la șvabii sătmăreni, să nu căutați case cu ziduri de piatră și garduri prin care nu se vede nimic, așa cum au sașii din sudul Transilvaniei. Oameni veseli și prietenoși, șvabii și-au construit case lungi, cu multe camere, iar în fundul curții, ca semn distinctiv, o șură imensă domină și în ziua de astăzi gospodăriile. Arhitecturii șvăbești îi este caracteristică fațada specială, „Giebelfassade“ (fațadă cu fronton), apoi „Flur“-ul, deci târnațul (coridorul de-a lungul casei) și, ceea ce este foarte interesant, că grajdul era împreună cu casa, în continuarea bucătăriei. Chiar din bucătărie s-a putut intra în grajd, prima dată în Futtergang (locul unde se depozitau deci unde erau furajele, fânul) înainte de ieslea cailor. Acolo era un pat unde dormea un băiat al familiei, pentru a supraveghea grajdul și ca să se trezească dacă se întâmpla ceva. În privința mobilierului, șvabii au preluat multe influențele maghiare.
Tipice șvabilor sunt piesele de mobilier pictate cu albastru sau cele simple, precum Truhe, lăzile de zestre. Fiecare casă are o pivniță sau două dedesubtul casei. Una era pentru furaje, pentru cartofi, zarzavaturi și sfeclă, cealaltă pentru vin. Tot acolo se ținea vara și laptele bătut, care se obișnuia să fie consumat lângă Strudli, ștrudelul specific gastronomiei șvăbești. Această delicatesă este umplută cu brânză, cu cartofi sau cu gem de prune. Este tot un foietaj, din aluat simplu, specific șvabilor. Carne se mânca numai de două ori pe săptămână, de obicei joia și duminica. Agricultori și viticultori vestiți, șvabii au adus din Germania soiuri de viță de vie și sunt și astăzi neîntrecuți în producerea vinului. Comuna Beltiug este o renumită zonă viticolă, unde au adus cu ei tradiția, beciurile, soiurile specifice de viță de vie. Ca orice comunitate, șvabii sătmăreni au avut odinioară multe tradiții, dintre care doar unele se mai celebrează și astăzi. De exemplu, obiceiurile legate de perioada de dinaintea lăsării postului mare, așa numitul Fărșang, Fasching în germană, când a existat o zi zdrențăroasă care s-a terminat întotdeauna cu bal mascat, când tinerii se distrau până dimineața. Apoi, în duminica următoare, exista Funka. Atunci tinerii tăiau bucăți de lemn rotunde, găurite la mijloc, așezate în vârful unui băț mai gros, încălzite în foc, până începeau să ardă. Apoi loveau bețele cu șaibă în vârf (germ. Scheibe, bucata rotundă de trunchi) de o scândură oblică și acestea, seara, zburau foarte frumos în văzduh.
În funcție de distanța la care zbura acea bucată de lemn se făceau diverse previziuni, de exemplu ziua când o pereche, căruia i se spunea numele înainte de a arunca șaiba, se va căsători. Un alt obicei foarte frumos era a doua zi de Paști la Rătești sau Sagas în limba germană. Atunci oamenii adunau într-un coș rămășitele de la prima zi de Paști, ouă roșii, vin și le duceau apoi afară din sat, pe dealul pivnițelor, unde stăteau la picnic, cu muzicanți și multă veselie. Obiceiul era ca înainte de asta, feciorii să meargă din casă în casă și să adune ouă și bunătăți. În a doua zi de Paști, când toți mergeau pe dealul pivnițelor, tinerii luau ouăle din coș și le așezau într-un pătrat mare, care se vedea de departe. Și apoi ficiorii le păzeau. Oamenii încercau să le fure, iar pe care îl prindea, ficiorii îl atingeau cu nuiaua. După cel care scăpa de nuia, aruncau cu ouă.
Nicolae Ghişan
