More

    Hai, România! Hai, Olanda! Hai, Armenia!

    Azi, şi marţi, 15 octombrie, se dau bătăliile decisive pentru calificarea la Campionatul Mondial de fotbal, ediţia 2014, găzduită de Brazilia. Pentru prima dată în istoria echipei naţionale, microbiştii vor fi cu ochii mai puţin pe meciurile „tricolorilor” şi mai mult pe alte partide din grupă, ba chiar şi din alte grupe, dat fiind că de acestea depind şansele României de a traversa Atlanticul. Ciudata situaţie se va produce de două ori în decurs de patru zile.
    Azi, ţinem mai mult cu Olanda (la meciul cu Ungaria) decât cu România (care va juca în Andorra), pentru simplul motiv că deplasarea din Pirinei este o simplă formalitate. Dacă nu batem în Andorra, nu merităm să mergem nici la Cupa Oraşelor Târguri, darmăite la Cupa Mondială! Tot ce-i rugăm pe olandezi este să nu piardă partida de la Amsterdam, iar dorinţa noastră are mari şanse să se realizeze. Greu de crezut că maghiarii vor bate Olanda în deplasare, în următorii 100 de ani, chiar şi în partide fără miză pentru batavi!
    Marţi, vom ţine pumnii aceleiaşi Olande, sperând ca echipa lui Van Gaal să nu piardă în Turcia. Ei, aici lucrurile se complică. Dacă vor fi cu calificarea pe masă (după o previzibilă victorie în Estonia), turcii au forţa de a învinge o Olandă care şi-a asigurat deja biletele pentru Brazilia. Evident că soarta naţionalei române va depinde mai mult de confruntarea de la Istanbul decât de partida România – Estonia, care în mod normal va avea o singură necunoscută: golaverajul.
    Aşadar, în intervalul 11-15 octombrie ţinem intens cu Olanda! Dar mai strângem pumnii şi pentru alte naţionale europene, de care depinde şansa noastră de a prinde „dubla” de baraj. Olanda ne poate ajuta să ocupăm locul 2 în Grupa D, dar asta nu înseamnă că vom ajunge automat la barajul de calificare. Dintre cele 9 ocupante ale locului 2, în grupele preliminare, doar 8 vor juca „dublele” de baraj (cele patru învingătoare asigurându-şi calificarea la Mondialul brazilian). Echipa de pe locul 2 cu cea mai slabă linie de clasament va fi scoasă din joc, fără a mai ajunge la baraj.
    Precizare: în clasamentul special al celor 9 echipe de pe locul 2, „zestrea” fiecăreia se calculează eliminând rezultatele înregistrate în dubla confruntare cu formaţia de pe locul 6. Fiecare echipă va avea, aşadar, o linie de clasament bazată pe 8 meciuri, cele disputate contra ocupantelor 1, 3, 4 şi 5. În Grupa D, locul 6 a fost „confiscat” de Andorra, deci rezultatele obţinute contra echipei micuţului stat din Pirinei vor fi eliminate din clasamentul special. Şi totuşi, disputele cu Andorra au importanţa lor, contând în bătălia pentru puncte şi, mai ales, pentru golaveraj din Grupa D (dat fiind că, până acum, Andorra are zero puncte). Dacă, de exemplu, România şi Turcia vor încheia la egalitate de puncte, primul criteriu de departajare va fi golaverajul general, în care vor conta şi meciurile cu Andorra.
    Dacă va învinge Estonia şi va ocupa locul 2, România va strânge 13 puncte în clasamentul special, cu un golveraj care pleacă de la actualul 9-12, la care se va adăuga rezultatul meciului cu Estonia. Important e ca în celelalte 8 grupe să existe un loc 2 cu o linie de clasament mai slabă decât a noastră. De exemplu, să strângă cel mult 12 puncte în clasamentul special.
    Survolând toate grupele şi clasamentul special, tragem câteva concluzii. În meciurile de vineri, vom ţine pumnii câtorva echipe din Europa: Olanda (să nu piardă, acasă, cu Ucraina), Armenia (să nu piardă acasă cu Bulgaria), Belgia (să câştige în Croaţia), Cipru (să nu piardă în Islanda), Polonia (să bată în Ucraina) şi Anglia (să câştige ultimele două partide, cu Muntenegru şi Polonia, ambele pe teren propriu). Chiar şi o singură condiţie, dintre cele enumerate mai sus, ar fi suficientă pentru ca România, dacă va ocupa locul 2 în Grupa D, să scape de emoţiile clasamentului special încă de vineri: bulgarii să nu câştige în Armenia! Este varianta cea mai la îndemână, dat fiind că Bulgaria are cea mai proastă linie de clasament, dintre cele cu şanse mari la locul 2.
    Trei condiţii sînt vitale la meciurile de azi:
    1. România să câştige în Andora;
    2. Olanda să nu piardă acasă cu Ungaria;
    3. Armenia să nu piardă acasă cu Bulgaria.
    Dacă toate cele trei condiţii se vor îndeplini, pentru marţi ar rămîne alte două condiţii, ultimele:
    1. România să câştige acasă cu Estonia;
    2. Olanda să nu piardă în Turcia.
    Aşadar, pentru ca România să prindă barajul de calificare, formula minimală este aceea de a fi îndeplinite, în total, cinci condiţii. Două depind de naţionala lui Piţurcă, două de Olanda şi una de Armenia.
    Dacă o singură condiţie din cele cinci nu va fi îndeplinită, atunci situaţia României se va complica îngrozitor (implicând multe alte condiţionări pentru meciurile de marţi) ori va fi compromisă definitiv.
    Aşadar… Hai, România! Hai, Olanda! Hai, Armenia!
    Grigore Cartianu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE