More

    Încă două medalii pentru CS Unio Satu Mare la Naţionale

    judo

    După ce au cucerit mai multe medalii la Campionatele Naţionale de seniori, judoka de la CS Unio au îmbogăţit vistieria clubului cu încă două. La Baia Mare au avut loc finalele C.N. Under 18 de judo ne-waza. De la clubul sătmărean au participat Dora Kovacs şi Mihaela Faur la +57 kg, Albert Torba (+60 kg) şi Florin Faur (+73).
    Aşa cum ne-au obişnuit, elevii lui Mihaly Terely au reuşit să obţină două medalii preţioase. Mihaela Faur a câştigat toate cele patru întâlniri şi şi-a adjudecat medalia de aur şi titlul naţional. Dora Kovacs a câştigat două meciuri, plus cel pentru locul trei şi a urcat pe ultima traptă a podiumului. De menţionat că la categoriile la care au luptat sportivele, au fost şi sportive din categorii superioare, conform noilor reglementări.
    Una peste alta, delegaţia sătmăreană s-a întors acasă cu două medalii şi cu speranţa că aceste sportive vor avea multe de spus şi de acum înainte. Din păcate însă, CS Unio se confruntă cu o criză financiară care nu permite participarea la toate competiţiile de pregătire, care ar îmbunătăţi evoluţiile la Campionatele Naţionale.
    Dani C.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE