More

    Pârtiile de schi de la Cavnic şi Şuior, numai bune pentru amatorii sporturilor de iarnă

    Dacă iarna încă se lasă aşteptată la Satu Mare  iar inaugurarea pârtiei de schi de la Luna Şes mai aşteaptă şi ea, sătmărenii, iubitori ai sporturilor de iarnă şi în special ai schiului, îşi pot satisface pasiunea în judeţul vecin, Maramureş, acolo unde există câteva zone schiabile foarte interesante. Deşi nu se găsesc la o altitudine mare, datorită aşezării pe versanţi umbriţi, aici se poate schia chiar la temperaturi mai ridicate.  Vorbim despre domeniile Cavnic şi Şuior.

    Domeniul schiabil de la Cavnic

    Este situat lângă localitatea cu acelaşi nume, la poalele munţilor Gutâi. Oraşul Cavnic, fosta localitate minieră, atestată documentar din anul 1336, trăieşte momentan doar din turism. Nenumăratele locuinţe transformate acum în pensiuni oferă posibilităţi de cazare foarte aproape de pârtii. În anul 2002, prin amenajarea pârtiilor Icoana şi Roata, localitatea Cavnic, considerată polul zăpezii în Maramureş, a ajuns pe lista domeniilor schiabile din România. Lungimea totală a pârtiilor din staţiune este de 8,5 km. În funcţie de grosimea stratului de zăpadă şi de perioada în care vizitaţi staţiunea, veţi găsi funcţionale diferite pârtii.  Cele două zone schiabile de la Cavnic (pârtiile Icoana şi pârtiile Roata) se găsesc la 200m una faţă de cealaltă – la ieşirea din localitatea Cavnic spre Sighetu Marmaţiei, în amontele râului Cavnic.

    Pârtiile Roata: cu o întreţinere remarcabilă şi cu o diversitate mare a gradelor de dificultate, cele 5 pârtii sunt probabil cele mai aglomerate din Maramureş. În sezoanele când stratul de zăpadă nu atinge grosimi acceptabile pentru schi pârtiile beneficiază de tunuri de zăpadă.Tot aici există o şcoala de schi şi snowboard  foarte bine organizată, ceea ce face ca pârtia să fie plină de copii. Şcoala de schi beneficiază inclusiv de o bandă pentru urcare, nefiind nevoiţi să utilizaţi teleschiul (mulţi începători au probleme cu această instalaţie). Zona beneficiază de parcare amenajată, fără plată. Se poate de asemenea parca pe marginea drumului, de cele mai multe ori parcarea fiind plină.

    Pârtiile Icoana: la aproximativ 200 m de pârtiile Roata se găsesc pârtiile Icoana. Deşi zona schiabilă este mai modestă, cu o lungime a pârtiilor mai mică, acestea compensează prin calitatea zăpezii. Veţi găsi aici o pârtie pentru începatori dotată cu baby lift, două trasee pentru snow-tubing şi o pârtie pentru sănii. În staţiunea Cavnic, aproape la fiecare casă puteţi găsi cazare dacă întrebaţi. Costul mediu al unei camere/2 persoane/ noapte este de 120 lei. Sub 100 lei cu siguranţă nu veţi găsi nimic.Pentru o masă caldă în pauza de schi, puteti apela la una din cabanele de la baza pârtiilor. Găsiţi de asemenea şi chioşcuri cu plăcintă de casă, miere de albine sau alte mâncăruri tradiţionale autohtone.

    Domeniul schiabil Şuior

    Se găseşte la o distanţă de doar 25 km de domeniul Cavnic şi doar 18 km de oraşul Baia Mare, la poalele masivului Mogoşa, sub platoul Gutin. Domeniul schiabil însumează 3.5km de pârtii, care pornesc de la altitudinea de 690 m şi ajung până la 970 m. Din acelaşi complex schiabil face parte şi pârtia Mogoşa. Porneşte de sub vârful Mogoşa de la 1246 m şi coboară 550 m. Pârtia Mogoşa este dotată cu telescaun şi are un grad de dificultate ridicat. Porţiunea de sus este poreclită de oamenii locului „Peretele” deoarece este foarte abruptă. Partea superioară a pârtiei Mogoşa este o pârtie de sine stătătoare pentru cei mai puţin experimentaţi – Moski, dotată cu instalaţie teleschi. Accesul dinspre Baia Mare (~18km) > Baia Sprie DN18> se face pe serpentinele de la ieşirea din localitate. Va trebui să fiţi atenţi la indicatorul spre Mogoşa și Şuior, de la indicatorul spre staţiunea Mogoşa mai aveți de mers pe drumul principal aproximativ 1.5km. Domeniul Şuior este echipat cu un telescaun cu o capacitate de 1200 persoane/oră.Tarifele la telescaun pornesc de la 10lei/urcare şi ajung la 160 lei skipassul/zi/ persoană. În această sumă administratorii includ şi o masă caldă (meniul zilei), 50ml de horincă (băutură tradiţională românească) sau 200 ml de vin fiert. Tariful în afara weekendului scade cu aproximativ 25%. Spre deosebire de Cavnic nu veţi găsi în zonă multe locuri de cazare. Singurele posibilităţi de cazare sunt la cabanele de lângă pârtie sau la cabana Mogoşa. Puteţi de asemenea să vă cazaţi în Baia Sprie, fost oraş minier. Preţurile pornesc de la 120 lei/camera 2 persoane/noapte.

    Nicolae Ghişan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE