More

    Bucătărie nouă la Spitalul Județean. Se fac angajări

    Mâncarea bolnavilor internați la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare va fi asigurată din bucătăria proprie în regim propriu al instituției spitalicești. Managerul Spitalului Județean, Adrian Marc, a precizat pentru Gazeta de Nord Vest că această nouă bucătărie va fi inaugurată în luna martie.

    Începând cu anul 2005, serviciul de bucătărie al Spitalului Județean a fost externalizat. O firmă din Brașov a preluat atunci acel serviciu și, conform contractului, l-a desfășurat până la data de 31 decembrie 2017.

    Adrian Marc a declarat pentru GNV că, încă de la jumătatea anului trecut, au fost inițiate demersurile ca mâncarea din spital să fie gătită în bucătăria proprie și în regim propriu de către instituția spitalicească.

    Au fost demarate licitațiile pentru aprovizionarea cu alimente, pentru achiziționarea de aparatură, pentru angajări de personal și pentru tot ceea ce este necesar pentru funcționarea în bune condiții a bucătăriei spitalului.

    Au fost atribuite contractele pentru aprivizionarea cu alimente. În prezent se desfășoară procedura de angajare a personalului necesar, între 32 și 36 de persoane, mâine fiind ultima zi în care se mai pot depune documentele în acest sens la sediul spitalului.

    Noua bucătărie a Spitalului Județean va fi inaugurată și dată în folosință la finele lunii martie.

    Până atunci, însă, timp de trei luni de zile, 1 ianuarie-31 martie, trebuia asigurată mâncarea bolnavilor din spital, între 600 și 900 de porții.

    Managerul Spitalului Județean a precizat pentru GNV că a fost organizată o nouă licitație pe SEAP, care a fost câștigată de aceeași firmă din Brașov care a asigurat mâncarea până la finele anului 2017.

    ”Am încercat la cel puțin 12 firme din Satu Mare pentru a asigura această mâncare în spital, însă toți ne-au refuzat. Așa am organizat o nouă licitație pe SEAP”, a precizat Adrian Marc.

    Managerul Spitalului Județean a mai arătat că niciodată mâncarea bolnavilor nu a fost adusă de la Brașov ci a fost gătită, de către firma respectivă, în bucătăria spitalului.

    Adrian Marc a mai arătat că, în viitor, mai are în vedere înființarea unei cantine în spital pentru personalul medical dar și pentru aparținătorii bolnavilor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE