More

    Cartea anului 2017: “Confesiuni pentru istorie” de Aurel I. Rogojan

    Cantitativ, gen. Aurel Rogojan a publicat mult. A publicat atât cât a simţit nevoia să se rostească neforţând niciodată nota, considerând că spusele lui vor ajunge direct la sufletul românului. În cărţile valoroase, autorul are ceva deosebit, reuşind să comunice şi să  se comunice. Cărţile lui Aurel Rogojan se dovedesc a fi o serioasă radiografie a momentelor importante ale României, fiind, în acelaşi timp, o “instanţă” autorizată, documentată şi atât de dreaptă în verdictul dat, de o valoare incontestabilă. Am remarcat la Aurel Rogojan că rămâne îndrăgostit de dreptate şi adevăr, că este incorigibil adept feroce al verbului limbii române, că a trecut prin şcoli înalte, că ştie ce-i gazetăria, ce-i politica şi că pasiunea pentru a recunoaşte şi a aprecia valorile nu i-a dispărut. La Aurel Rogojan scrierile sunt ca o taină ce izbucneşte, un adevăr puternic şi un ecou! Această unică apariţie intitulată atât de firesc şi simplu “Confesiuni pentru istorie” se dovedeşte a fi o mândrie pentru Editura “Proema”, mai ales că acel aşteptat, la orice carte, cuvântul înainte, este semnat de Acad. prof. dr. Dinu C. Giurescu, care demonstrează rolul decisiv jucat de generalul Iulian N. Vlad în evenimentele din decembrie 1989, când a avut curajul, prin ordinul dat de el, să evite vărsare enormă de sânge, iar ca “răsplată” să fie judecat, condamnat şi închis. Oriunde, pe globul acesta, unui astfel de om, unui curaj nemaiîntâlnit, i se ridica statuie, devenind erou al naţiunii! Cred că ordinul dat de gen. Iulian Vlad a deranjat nişte capete “puţin la simţire”, dar vremea şi istoria le aşază pe toate la locul lor! Cele 31 de capitole, aşezate în 818 pagini, formează zecile de ore de dialoguri filmate, adevărate istorisiri, aprofundări de subiecte, cu date precise referitoare la evenimentele relatate. Interesant este faptul că autorul istorisirilor s-a decis să răspundă la asemenea provocări, făcând lumină în multele bălăcăreri în care se scăldau unii, care n-au înţeles nimic şi nu pot înţelege cine a fost Iulian Vlad şi ce rol important a avut chiar în momentul cheie al evenimentelor din decembrie 1989. Cert este că generalul Iulian Vlad s-a dedicat total interesului naţional, împiedicând o serie de pagube materiale prin catastrofe în industria ţării (explozii, incendii) şi victime umane. A vegheat  mereu la ocrotirea şi evaluarea valorilor din ţară, luptând împotriva abuzurilor şi nedreptăţilor. A acţionat, atât cât i-a stat în putinţă, pentru a ajuta intelectualitatea împotriva unor măsuri de represiune, fiind conştient că ştiinţa şi cultura sunt puterea naţiunii. Pe mulţi dintre aceştia i-a ajutat să se descurce, chiar prin părăsirea ţării. A rămas Iulian Vlad omul drept, omul sacrificiului, fiind un real exemplu pentru toţi colaboratorii săi. Chiar a fost acuzat de N. Ceauşescu pentru neexecutarea ordinelor de represiune de la mijlocul lui decembrie 1989. Pentru a înţelege gândirea şi destinul gen. Iulian Vlad, vă invit, dragi cititori, să citiţi fragmente din ultimul cuvânt al său în faţa judecătorilor săi pământeni. Este un destin istoric, care va aparţine mereu judecăţilor istoriei, aşa cum spune Aurel I. Rogojan. Amintesc câteva din  cele 31 de capitole, cu numeroase subcapitole. De ex. “Securitatea în evenimentele din decembrie 1989”, “Un altfel de şef al Departamentului Securităţii Statului”, “Conspiraţii împotriva lui N. Ceauşescu”, “Războiul lui Brucan împotriva generalului Vlad”, “Scânteia poporului instigă la război civil”, “Permanentul război antiromânesc al neo-revizionismului maghiar”, “Noaptea albă a vorbelor grele din 7/8 iulie 1989” (fiind vorba de acuzaţiile reciproce dintre Gorbaciov şi Ceauşescu privind trădarea, sau Ceauşescu şi francmasoneria), “Departamentul Securităţii Statului versus K.G.B.”, “Învăţământul şi şcolile securităţii”, “Vă trimit în faţa plutonului de execuţie!”, “Ioan Totu – sinucidere sau asasinat?”, “Implicări externe în evenimentele din decembrie 1989”, “Diversiune şi diversiuni”, “Detenţia militară”, “Istoria scrisă de învingători”, “Întâlnirile cu personalităţi ale momentului” (V. Măgureanu, Sergiu Nicolaescu, Ion Suceavă, Petre Ninosu, Corneliu Mănescu, M. I. Quintus), “ Diversiunile gen. Ioan Talpeş”, “Generalii Iulian Vlad şi Ştefan Guşă au stricat planurile pentru România ale Conspiraţiei de la Malta”. Cartea se încheie cu 14 anexe, poate tot atât de importante şi atractive ca şi capitolele de mai sus. Desigur, cartea este lucrată ştiinţific, impecabilă, cu index de nume, cu date şi localităţi precise, cu trimiteri, cu citate de excepţie, ce trebuiesc bine interpretate, ele făcând parte din istoria adevărată a vremurilor trăite de acest popor, pe care, atât gen. Iulian Vlad, cât şi autorul, gen. Aurel Rogojan, l-au iubit atât de mult! Doamne ce carte, ce pagini minunate de istorie adevărată prezintă acestă carte, o adevărată biblie plină de mărturisiri privind istoria sfântă a acestui popor minunat! Aşteptăm ca lansarea ei să aibă loc şi la Satu Mare!

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE