More

    Andrei Gerea, propunerea PNL pentru postul de ministru al Economiei

    Andrei Gerea este propunerea PNL pentru postul de ministru al Economiei, a anunţat, ieri, după şedinţa BPN, liderul liberal Crin Antonescu. “Este o variantă pe care am discutat-o şi cu premierul, este agreată”, a menţionat Antonescu. Antonescu a precizat că propunerea a fost aprobată în Biroul Politic Naţional, în unanimitate, de către cei 58 de membri prezenţi la şedinţă. “Este o variantă pe care am discutat-o şi cu premierul, este agreată”, a menţionat Antonescu. Antonescu a mai spus că este vorba despre un minister foarte greu, într-o ţară care are principala problemă în sfera economică, pentru că există subiecte pe agendă foarte presante, urgente şi complicate, de genul Oltchim, Cuprumin, dar şi problema exploatării resurselor naturale. “Pentru noi este unul dintre cele mai importante, atât prin prisma programului de guvernare, cât şi a propriului nostru program”, a mai declarat preşedintele PNL, referindu-se la conceptul de reindustrializare ca punct principal al mandatului noului ministru. Întrebat dacă are emoţii din partea preşedintelui Traian Băsescu, care ar putea respinge propunerea pentru Economie, Crin Antonescu a răspuns: “Eu am emoţii din ce în ce mai mult, eu sunt o persoană care mă îmbogăţesc din ce în ce mai mult, cu trecerea anilor”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE