More

    VIDEO. Ioana Bran, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Tineretului și Sportului

    Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

    Cu 21 de voturi pentru şi 12 împotrivă, deputatul PSD de Satu Mare Ioana Bran, ministru desemnat, a primit avizul favorabil al celor două comisii parlamentare de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

    ”Ce mă recomandă? Dincolo de experienţă managerială, faptul că sunt cel mai tânăr ministru poate fi un avantaj. Ce doresc să fac? Îmi doresc ca MTS să capete mai multă greutate. Când se vorbeşte de sport, oamenii tind să se refere doar la suportul de performanţă. Trebuie să construim un cadru prin care federaţiile să şi recruteze viitorii campioni. Dar se vorbeşte foarte puţin despre sportul de masă, unde mai sunt multe lucruri de pus la punct. Îmi doresc ca activitatea fizică să facă parte din viaţa tuturor”, a spus Ioana Bran la audierea în comisii.

    Ea a menţionat că pentru 2018 îşi propune continuarea programului educaţie în şcoli, înfiinţarea unui program naţional de recrutare în sport, reorganizarea competiţiilor şcolare, prioritizarea federaţiilor sportive.

    Al treilea guvern PSD-ALDE de la alegerile parlamentare din 2016 urmează să fie învestit astăzi.
    Miniştrii Cabinetului condus de Viorica Dăncilă sunt audiaţi de dimineaţă în comisiile Parlamentului.

    Ioana Bran are de 31 de ani şi este deputat de Satu Mare din decembrie 2016. Tot atunci, Ioana Bran a fost desemnată secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, funcție pe care o ocupă și în prezent.

    Pe plan politic, viitorul ministru al Tineretului și Sportului este președinte al Organizației Județene de Tineret a PSD Satu Mare și vicepreședinte al Organizației Județene PSD Satu Mare.

    Sursa text: jurnaldinromania.ro

    Sursa video: stiripesurse.ro

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE