Una dintre multele întâmplări ale vieţii noastre cotidiene a făcut ca miercuri, 7 februarie, la ora 13.00, să fiu invitat la un act de cultură cu totul aparte. Şi asta s-a întâmplat la Primăria din oraşul medieval Ardud, unde harnicul primar Ovidiu Duma şi directorul culturii Dod Daniel au organizat o lansare de carte de care, încă, n-am văzut, deşi am participat la multe astfel de festivităţi. A fost prezent în sala mare de şedinţe, umplută la “peste poate”, autorul unei cărţi ce aduce locuitorilor de acolo şi din zonă un gând nou, o mentalitate şi o nuanţare a istoriei lor îndepărtate şi apropiate. Autorul unui volum de 500 de pagini, scos la Editura “Şcoala Ardeleană”, în 2017, din Cluj-Napoca nu este altcineva decât cunoscutul prof. universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, directorul Şcolii Doctorale de Ştiinţe Umaniste, George Achim însoţit de 4 (două absente) vrednice colaboratoare în realizarea cărţii. Sigur, cele şase reportere sunt tinere profesoare din Baia Mare, doctorande, cu un veritabil simţ al interviului, al aflării adevărului istoric chiar prin gura eroilor cărţii. Au vorbit despre carte şi despre autor mulţi invitaţi, care au scos la suprafaţă munca încununată de succes prin apariţia prezentei cărţi intitulate “Sita de ceară” (Istorii din istoria unui ţinut transilvan). Colecţia este cea a locurilor memoriei şi apare sub egida Consiliului Judeţean Satu Mare, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Fundaţiei Culturale “Aesthesis”. Sigur, sprijinul Primăriei Ardud, al comunei Beltiug, a Muzeului Judeţean, a Bibliotecii Judeţene Maramureş şi a Facultăţii de Litere Baia Mare, se vede şi se simte chiar din cuvântul de mulţumire al autorului cărţii. Rar am auzit atât de frumoase cuvinte rostite de primarul Ovidiu Duma, la subiect şi cu o mândrie că prezenta lucrare depăşeşte cu mult o monografie, ea fiind o descoperire a istoriei locuitorilor zonei Ardud-Beltiug, fiind investigaţi bătrâni de aici, destăinuirile acestora fiind adevărată istorie vie. Se ştie că aici au convieţuit români, şvabi, maghiari, ţigani, evrei, ucraineni şi ceangăi. Tocmai de aceea, autorul şi inimosul colectiv de reportere au realizat capitole aparte cu fiecare separat, începând cu şvabii, cei deportaţi în lagărele din Munţii Urali: Veronica Bicsi, apoi Magdalena Vendlinger, cu fiica născută în trenul de marfă cu care se întorcea din deportare. Sigur, poveştile rostite prin viu grai sunt nişte destăinuiri, nişte trăiri sufleteşti puternice, transmiţând realităţi dure, dar adevărate, aşa cum ar trebui să fie concepută istoria acestui popor. Apar pe rând, Iosif Messmer, care are o soră vitregă, Tiberiu Rist cu grupul de deportaţi, apare Laszlo Harsanyi, Magdalena Mellau- cea care îngroapă morţii. Este destinat un capitol aparte tradiţiilor şi istoriei comunităţii, amintindu-l pe actualul primar al Beltiugului, ec. Ioan Bartok Gurzău – primul şvab din sat care s-a căsătorit cu o româncă. Acest primar luptă şi azi pentru creşterea bunăstării populaţiei de pe raza comunei, ridicând-o pe podium între multele din judeţ. Franz Pech este şvabul care-şi laudă naţia, asemănând-o cu răchita care prinde rădăcini oriunde a-i planta-o! Edmund Herman, cel care aduce aminte că în 1948 a căzut crucea de pe turnul bisericii, fapt interpretat ca “semn rău” – atunci instaurându-se comunismul. Apare şi distinsul profesor, director, consilier local, Ressler Ştefan, cel care i-a cântat serenade soţiei de-a lungul întregii vieţi. Atât de util om a fost şi este Ştefan Ressler, fiind continuat, cu prisosinţă, de fiul său -avocat şi politician de excepţie! Apar în acest capitol Angela Polz şi Levente Toroczkay, cu fotografia rămasă de la străbunica Nusser Elisabeta – dusă la muncă în America în 1912, Este amintit Francisc Steinbinder, ce vorbea în graiul şvăbesc, neînţeles de alţii care spuneau că “ne-am rupt limba”. Capitolul 2 se ocupă de coloniştii români, începând cu cei din zona Chioarului : Gh. Avram, Viorel Matei, Ioan Petran, Ioan Glodean, Alexandru Smărăşan, Ioan Câmpan şi Ilie Trifan. Ne oprim la Alex. Smărăşan, stabilit acum chiar în Ardud, reuşit om de afaceri, cu o familie în care copiii au primit o educaţie cu totul aleasă. Este Sandu un copil al războiului, fără a-şi cunoaşte tatăl, mama fiindu-i luată de nemţi, care se retrăgeau în Germania. Acum Sandu are 70 de ani şi-i dorim sănătate lui şi familiei! Amintiţi sunt şi morţii. Sunt prezenţi într-un capitol maghiarii, prin Banyai Zoltan, Csatta Maria. La ţigani sunt amintiţi Ştefan Mona şi Tiberiu Silaghi, iar la ucraineni Ana Cut şi Ignat Chifa, ca la ceangăi să fie amintiţi Csergo Veronica şi Cristina Mutu. Interesant că autorul prezintă şi meseriile, ocupaţiile, meşteşugurile, cum ar fi: Dogarul Teodor Creştin, croitoreasa Elvira Bandula, morarul Ludovic Waldraft, zidarul Petru Bonea, bucătăreasa Ileana Schuppler, care din simpatie pentru primarul Ovidiu Duma, în final, i-a oferit un tort cu numele lui. Mai apare ceferistul Petre Borhidan, ţăranca Aurica Vasil şi brutarul Augustin Georgiu. Au vorbit despre carte, pe lângă dr. Felician Pop, Kereskenyi Sandor, Robert Laszlo, preotul Goje Vasile, autorul George Achim, mulţi dintre eroii cărţii, prezenţi în sală, veniţi din frumoasele sate maramureşene, de pe Valea Chioarului. Au venit cu o frumoasă formaţie de instrumentişti – toţi profesori la Şcoala populară de artă, care au dat un splendid spectacol, alături de “duetul” de instrumentişti ţigani din Ardud. S-a prezentat şi o frumoasă grupă de dansatori din Codru, toţi realizând un minunat spectacol. Oricum, oamenii (peste 400) au trăit momente memorabile, demne de această carte - istorie vie a locurilor cu oameni minunaţi ce-şi iubesc şi preţuiesc ţara, înaintaşii, limba şi tradiţiile. Duminică de la 12.00 lansarea va avea loc la Beltiug!
Teodor Curpaş