More

    PSD – aproape de majoritatea parlamanetară

    Liberalii au motive serioase de îngrijorare legate de faptul că social-democraţii sunt aproape de realizarea majorităţii parlamentare, fără PNL, dar cu ajutorul substanţial al PP-DD. Caz în care, cel puţin teoretic, s-ar putea dispensa de partidul condus de Crin Antonescu, dat fiind că împreună cu PC şi minorităţi ar mai avea nevoie de un vot la Cameră şi nouă la Senat. Este greu de spus dacă PSD şi-a propus acest obiectiv, dar calculele demonstrează că dacă s-ar pune problema formării unei alte majorităţi în Parlament, demersul s-ar putea înfăptui fără eforturi prea mari. Iată câteva argumente.
    În urmă cu câteva luni, conservatorii au anunţat că protocolul cu PNL nu funcţionează în urma numeroaselor ficţiuni dintre ei şi liberali, motiv pentru care, rămânând în USL, au decis să candideze pe liste separate la alegerile europarlamentare. În acelaşi timp, social-democraţii sunt aproape siguri de votul minorităţilor care au dovedit că sunt în general de partea celui mai puternic partid. La Camera Deputaţilor, din cei 407 deputaţi, 167 sunt social-democraţi, 18 – în grupul PC şi 18 reprezintă minorităţile naţionale. În total 203. Dar atingerea majorităţii este o chestiune doar de câteva zile, în condiţiile în care, potrivit unor surse, alţi trei deputaţi PP-DD vor migra spre PSD. În acelaşi timp, în caz de forţă majoră, PSD se poate baza la Cameră şi pe cei 13 deputaţi neafiliaţi, dar şi pe cei 18 deputaţi UDMR, având în vedere relaţiile cordiale dintre cele două formaţiuni politice. Nici la Senat situaţia voturilor nu pare foarte complicată. Astfel, din 174 de senatori 69 aparţin grupului PSD şi 9 celui PC. Grupul UDMR numără 8 senatori şi în condiţiile în care PSD îi va putea atrage de partea sa, va avea în Camera Superioară 86 de voturi din 87 necesare pentru formarea majorităţii. Dar calculele sunt simple calcule care nu sunt deloc sigure şi că se pot şi concretiza şi determina plecarea PNL din actuala majoritate guvernamentală. Ceea ce nu este de dorit, întrucât ar duce la ruperea USL, spre dezamăgirea numeroşilor români care au votat cu mari speranţe această alianţă. În acelaşi timp, ar bulversa scena politică prin consecinţe de nedorit. Iar una dintre ele ar fi inevitabile sancţiuni din partea electoratului care vor fi aplicate, în egală măsură, celor două partide, în caz de divorţ.

    Voicu D. Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE