“Nimic în viață nu e întâmplător!” așa spune Raluca. Pare-se că rolul ei e să împartășescă bucurie oamenilor, copiilor în mod special! Din 2011 a ales să contribuie la educația tinerei generații, într-un alt mod, prin povești de viață muzicale, animație socio-educativă și frumos. “Anima” (animee) înseamnă a da viață, a însufleți. Asta face, asta este: viață și însuflețire.
O recreație a propriei ființe
A muncit cu ea însăși să crească firesc și să evolueze. Când a avut îndoieli și momente dificile, a avut sprijin în cei dragi. Fiecare experiență profesională și de viață a contribuit la creștere și încredere în forțele proprii. Este o recreație a propriei ființe, rămânând în esență aceeași. Se reinventeză mereu.
“Lulu e Ralu, adică eu însămi. Deși pare că joc roluri, personajul e același, viu, autentic, real, doar contextul se schimbă. Ca orice om în situații de viață diferite, ca orice femeie când e și mamă și mentor și gospodină și doctor, și cofetar și balerină, tot ce vrea și, uneori, ce e nevoie să fie, sau să devină.” spune Raluca Dumbrăvescu (Lulu).
Spectacolele ei iau naștere de la o idee, un gând, un cuvânt, o stare, un obiect. Inspirația se naște într-o clipă, iar uneori e nevoie de multe frământări pentru a creea. Textele, în majoritate, sunt inspirația ei, iar o parte a cântecelor sunt lucrate, prelucrate, sau preluate, piese vechi, frumoase, valoroase ca mesaj sau încărcătură melodică, ce se potrivesc, sau le potriveşte, poveștii muzicale. Copiii sunt izvor de energie. Dacă știi să ajungi la sufletul și mintea lor, oferindu-le bucăți din tine, fără a te risipi, vei primi energia pe care o consumi sub forma bucuriei, a imbrățișărilor, a aprecierilor, a simplelor lor gesturi de iubire, spre a-ți răsplati bucuria de a oferi și felul de a fi.
În ce constă secretul?
E un schimb reciproc de energii, zâmbete, priviri, tandrețe. E iubire curată. Uneori, devine dificil, căci energia devine copleșitoare. Secretul constă în menținerea echilibrului: apropiere și spațiu.
”Visul meu? Visurile mele. Toate sunt pe cât de simple, pe atât de mărețe. Majoritatea sunt legate de poveştile muzicale pe care le creez. Spectacolele în sine sunt visurile mele. În ele îmi proiectez însăși viața. Am momente în care simt că îmi doresc să împlinesc și visele și dorințele altor copii, din alte locuri, să dau șansa cât mai multor ființe să trăiască prin spectacolele mele. Să creez contexte. Căci până la urmă asta fac: creez contextul de manifestare a bucuriei, creativității, inteligenței, vieții, iubirii în oameni…de la cei abia născuți, până la străbunici. Îmi doresc să duc veselia în cât mai multe comunități acelora care deja apreciază bucuriile simple ale vieții, dar și acelora ce au uitat, sau n-au știut nicicând să manifeste armonia si frumusețea. E ca o dezvelire a unui fruct: să te bucuri și să savurezi seva”, povestește Lulu, de la Caravana Anima.
Există două categorii de părinți
În spectacolele ei sunt invitați să participe la joc atât cei mici cât și cei mari…însă uneori, unii părinți preferă să stea doar să privească.
“Există doua categorii de parinți:cei cărora le e indiferent ce se întâmplă în jur și cu copiii lor (despre care nici nu vreau să vorbesc), dorindu-și să petreacă în “liniște”, fără a fi “tulburați” de prezența copiilor și aceia care sunt model pentru copiii lor și trăiesc cu bucurie distracția celor mici, constatând că ei înșiși se distrează foarte bine și deci, e o distracție care îi privește. Ar mai fi cei din a treia categorie: care ar îndrăzni, își doresc, dar se împiedică în judecăți, prejudecăți, frustrări, temeri. Dar asta nu mai ține de mine. Evident, implicarea mea e 100% în oricare din situații, dar efortul și satisfacțiile variază în funcție de deschiderea minții, sufletului și bratelor în îmbrătișare și a celor mari. Deși sunt foarte exigentă cu propria-mi activitate, am avut adesea evenimente notate cu 10+. Dificil, dar frumos. Mereu o provocare”, spune Raluca.
Momentele trăite, sunt minunate
Momentele trăite sunt toate minunate, însa are întâmplări pe care sigur nu le va uita niciodată…și poate le va povesti și nepoților ei.
“Acum mi-am amintit de unul din spectacolele mele “Când voi fi mare, vreau să mă fac…fericit!”. Eram la o şcoală mare din oraşul Carei. Piesa “Părinții mei”. Una din copilele din clasele mai mari, ascunsă printre 200 de spectatori, asculta versurile și lăcrimează. În timp ce cânt, observ starea ei și mă apropii. O iau în brațe, moment în care izbucnește în plâns. Pentru câteva clipe m-am oprit și am plâns în îmbrătișare odată cu ea. Când am simțit-o în siguranță, am reluat totul. A fost un moment cu o încărcătura emoțională imensă și o bună parte din dascăli și colegi care au înţeles emoția, au empatizat cu ea. E o stare care se creează în timpul spectacolelor: uneori e bucurie extraordinară dusă către extaz, alteori e un semn de întrebare, adesea o călătorie către noi înșine sau trecut. E de o complexitate frumoasă, aparent simplă, cu umor, având întotdeauna un scop educativ, distractiv, cu mesaje profunde şi întrebări deschise. Impecabil, imperfect, simplu şi frumos. Munca e dincolo de ceea ce se vede, aude, sau se trăiește în spectacole. Enorm de multă muncă. Dar e o curgere firească și un echilibru în toate”, declară Lulu.
Raluca Jofi
